Press "Enter" to skip to content

Performanțele lui Samsung Galaxy S23, dotat cu Snapdragon 8 Gen 2, dezvăluite într-un leak

Mai sunt în jur de două luni până când noul procesor de vârf de la Qualcomm, și anume Snapdragon 8 Gen 2, își va face apariția în piața de telefoane, și în jur de patru luni până la lansarea noii serii Samsung Galaxy S23. Dar așa cum am fost obișnuiți în ultima vreme, rezultatele noului chip în cadrul unui test Geekbench 5 au fost deja scurse pe internet.

Rezultatul a apărut chiar în baza de date a celor de la Geekbench, deci nu discutăm aici despre ceva fake news dat de un așa numit „leaker” doar ca să atragă niște click-uri, ci despre ceva cât se poate de real. Acest scor a fost înregistrat în baza de date sub numele de Samsung SM-S911U, care este, cel mai probabil, indicativul pentru viitorul Samsung Galaxy S23 în varianta de Statele Unite. Zvonurile spun că Samsung nu renunță la procesoarele Exynos, iar dacă îți vei cumpăra un S23 în România, este foarte probabil să nu folosească un chip Snapdragon.

Astfel, s-au confirmat zvonurile cum că noul Gen 2 va folosi opt nuclee mai performante decât cele de la generația trecută, dar aranjate într-un layout ciudat. Avem de-a face cu un nucleu de maximă putere, tactat la 3,36 GHz, patru de putere medie la 2,8 GHz și trei de eficiență, la 2,02 GHz. Această configurație formată din trei tipuri de nuclee distincte nu a mai fost implementată până acum, dar mă aștept ca noul chip să fie și foarte eficient, pe lângă extrem de puternic.

Și acum, partea cea mai bună. Scoru’ dom’le, cât e scoru’? Ei bine, 1524 de puncte în Single-Core și 4597 de puncte în Multi-Core. Comparativ cu tabăra Android, vorbim de o creștere de 400 de puncte în testul axat pe un singur nucleu și în jur de 700 de puncte în testul Multi-Core, ceea ce este foarte bine.

În comparație cu procesorul de pe iPhone 14 Pro Max, A16 Bionic, lucrurile nu stau așa bine, iar Qualcomm nu a reușit să depășească performanțele chip-ului de la Apple. În Single-Core, Apple conduce detașat cu 300 de puncte avans (1870), iar în Multi-Core vorbim de o diferență de aproape 1000 de puncte (5518 pentru iPhone). No comment 🙂

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares