Press "Enter" to skip to content

Motorola Razr este amânat din cauza cererii mari

Peste câteva zile urma să înceapă perioada de pre-comandă a noului telefon Motorola Razr, făcut de Lenovo, iar lansarea sa trebuia să aibă loc în ziua de 9 ianuarie 2020. Planul însă a fost schimbat, dintr-un motiv ce această dată nu pare să țină de ecrane teribile sau reacții alergice la blugi. Cel puțin nu în mod oficial.

Conform celor de la Lenovo, compania se așteaptă ca cererea să fie mult mai mare decât capacitatea de producție plănuită inițial prevăzută. Reacția publicului pur și simplu a fost peste măsură. Ca urmare, telefonul Motorola Razr a fost amânat, atât în ceea ce privește pre-comenzile, cât și lansarea efectivă, până ce poate fi asigurat un volum adecvat de producție.

Nu au fost oferite detalii despre când ar trebui să ne așteptăm să vedem telefonul pe piață, dar evident lumea abia așteaptă să dea 1500 de dolari pentru el. Ce e drept, nu este singurul telefon pliabil care să sufere amânări, toate cele „mari” pățind la fel, numai că în acele cazuri motivele anunțate oficial erau de natură tehnologică.

Considerând că și Samsung pregătește un model similar de telefon cu clapetă, probabil Lenovo vrea să asigure că nu se va ivi vreo gafă.

[Ars Technica]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares