Press "Enter" to skip to content

Intel anunță o nouă serie de SSD-uri

Vă place QLC, nu? Sper că da, pentru că dacă vreți capacitate mare la un SSD fără să dați organe vitale la schimb, nu scăpați de el. Așa că Intel anunță o nouă serie de SSD-uri bazate pe QLC, o extensie a seriei 660p de unități de stocare M.2 NVMe, numită Intel 665p

Ce diferă? În primul rând avem parte 96 de straturi de memorie, nu doar de 64 ca până acum. Apoi, avem parte de doar două variante de SSD, cu capacități de 1TB și de 2TB. Modelul de 512GB a fost scos pentru a putea menține performanța la un nivel pe cât de ridicat cu putință. Ca să vă explic, un SSD QLC este lent. Este foarte, foarte lent. Este mai lent ca un HDD, dacă tot ce ar folosi ar fi acel QLC. Dar nu folosește doar acea memorie, ci adresează o parte din ea ca SLC. Iar SLC este foarte, foarte rapid. Extrem de rapid. Scump. Extrem de rapid și extrem de scump.

Așa că aveți parte acum, în aceste SSD-uri de 140GB/280GB (în funție de capacitate) de cache SLC, atât timp cât SSD-ul nu este umplut peste 50%. Chiar și la 100% tot rămâneți cu 12GB/24GB de SLC cache, așa că nu va fi tocmai super-lent.

Și ce înseamnă toate astea la un loc? SSD-urile din această nouă enerație sunt mai rapide cu până la 200MB/s ca cele vechi, au IOPS cu vreo 10/30 de mii mai multe și anduranță cu 100TB/200TB mai mare.

Prețul nu a fost anunțat. Peste vreun an și ceva urmează încă un salt, la 144 de straturi.

[Anandtech]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares