Press "Enter" to skip to content

Noul Intel i3 este un i7

Dacă ați cumpărat în ultimii ani in i7 7700, chiar și un K, având impresia că aveți un procesor de top. Eh… aveți un i3 acum.

Intel ia în serios războiul nucleelor și al firelor de execuție, pregătind o nouă schimbare pentru procesoarele sale. Conform unei listări ce s-a ivit în baza de date a SiSoftware, procesorul i3-10100 va avea 4 nuclee fizice și 8 fire de execuție. Va fi, efectiv, un i7 de acum doi ani. După șapte generații de procesoare la care tiparul a rămas neschimbat, Intel se trezește în poziția de a fi nevoit să eleveze sărmanul i3 la un nou statut.

Astfel, în 2020 vom avea parte de o serei destul de interesantă de procesoare. Informațiile ce s-au ivit anterior arată posibilitatea ca modelele i9 să fie elevate la 10 nuclee, ceea ce ar însemna că vom avea i7 cu 8 nuclee și poate 16 fire de execuție, iar i5-ul probabil își va păstra statutul de 6/12.

Sigur, generația a zecea de procesoare Intel este bazată tot pe Skylake, pentru că nu au putut să optimizeze încă suficient de mult procesul de 10 nanometri, sau pentru că arhitectura cea nouă nu este încă în stare să opereze la un consum mare de curent. Vom vedea de ce este în stare tehnologia cu adevărat nouă a celor de la Intel abia spre 2021, conform veștilor ce sunt în circulație de câteva luni.

[Overclock 3D]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares