După ce calul de bătaie a fost întâi rezoluția, apoi frecventa de împrospătare a imaginii, acum strălucirea ecranului este principala trăsătură pe care se „bat” producătorii de televizoare, într-o încercare mai mult sau mai puțin disperată de atragere a cumpărătorilor dintr-o piață de televizoare ajunsă la saturație.
Exista si o logică in spatele acestui hype: o buna parte a conținutului oferit de omniprezentele servicii de streaming, este in format HDR, ceea ce înseamnă ca experiența de vizionare este dependentă de nivelul de strălucire a ecranului. Iar aici intervin variabilele. Povestea simplificată suna cam așa: OLED-ul este o tehnologie emisivă, adică fiecare pixel își emite propria sa lumină. Treaba asta are numeroase avantaje, și cel mai important este acela că fiecare pixel poate fi controlat individual. Negrul perfect și prin urmare contrastul excepțional de pe OLED, se obține prin stingerea completă a fiecărui pixel în parte. Dar există si dezavantaje. Multe dintre acestea au fost remediate într-o progresie lentă, care s-a întins pe parcursul a vreo zece ani. Iar dezavantajele au fost in principal două: oboseala materialului ca să zic așa, tradusă prin apariția efectului de burn-in sau retenție a imaginii, și strălucirea care se reduce pe măsură ce ecranul „îmbătrânește” după luni și ani de utilizare.
Ecranele OLED folosesc un compus organic care strălucește atunci când îi aplici electricitate, iar principiul de funcționare este unul simplu: cu cât aplici mai multă, cu atât strălucește mai tare. Doar ca ce sa vezi? Cu cât aplici mai multă electricitate fiecărui pixel, ca sa fie mai strălucitor, cu atât se uzează mai repede. Și se întâmplă… Știți voi, acele „chestii” descrise mai înainte, și care nu vrei să se întâmple unui TV pe care ai plătit sume considerabile. Și atunci care este soluția? Păi este una de compromis, si anume mai puțină lumină. Și cu riscul de a vă plictisi prezentând prea multe detalii tehnice, subiectul trebuie lămurit.
Există panouri care folosesc compuși organici pentru a produce diferite culori, majoritatea panourilor OLED de astăzi folosesc de fapt tehnologia OLED doar ca iluminare din spate a televizorului, și proiectează această lumină albă printr-un filtru pentru a crea diferite culori. Aceste panouri se numesc WOLED, white OLED, adică OLED alb. Dar filtrele astea de culoare omoară si ele o parte din luminozitate, iar acest lucru se datorează faptului că ele blochează lumina parazită, astfel încât ea sa treacă doar prin filtrele de culoare dorite, pentru a crea respectiva imagine. Și din toate aceste motive, panourile OLED nu sunt la fel de luminoase precum competiția lor LED tradițională. Dar apetitul actual pentru conținut HDR presupune exact asta: luminozitate cât mai mare, deci producătorii de OLED-uri au trebuit sa împace si capra si varza. Soluțiile găsite in ultimii ani, au fost… două. Una dintre ele este MLA, sau micro lens array, adică un strat de lentile minuscule menit sa crească eficiența extracției de lumină. Micro-lentilele alea concentrează și redirecționează această lumina către privitor. Aceasta soluție nu doar sporește luminozitatea generală a display-ului, dar contribuie și la o luminozitate mai uniformă pe întreg ecranul si la o eficienta energetica mai buna. Dar cel mai important este ca îmbunătățește strălucirea in medii luminoase.
Cealaltă soluție este cea folosita chiar de către modelul de fata, si anume tehnologia Quantum Dot OLED.
Televizoarele QD-OLED folosesc în continuare tehnologia OLED pentru iluminare din spate — totuși, în loc să producă lumină albă, pixelii produc o lumină albastră, apoi această lumină este trecută printr-un strat de „puncte cuantice”. Când imaginea necesită albastru, această iluminare din spate este lăsată să treacă nemodificată. Când este nevoie de roșu sau verde, lumina este trecută printr-un subpixel roșu sau verde. Datorită faptului că aceste Quantum dots sunt atât de eficiente comparativ cu filtrele de culoare tradiționale, se pierde prea puțină luminozitate când un pixel creează lumină roșie sau verde — și pot in continuare crea lumină albă prin combinarea subpixelilor. Iar asta este minunat, pentru ca se obține o strălucire mai mare, până nu demult inaccesibilă televizoarelor OLED, deci propice afișării de conținut HDR.
Ei, si aici ajungem si la problema mea nu cu tehnologia in sine, care este fără îndoială un progres, ci cu partea de comunicare pe care am criticat-o mai înainte. Ceea ce comunică majoritatea brand-urilor când vine vorba despre subiectul ăsta al luminozității, este strălucirea maximă, așa numitul peak brightness. Si după aia stai si te scarpini in cap si nu înțelegi cum dracu arunca ăștia cu miile de niți in stânga si in treaba, si te întrebi ce anume iți scapă. Pai va spun eu: felul in care se măsoară treaba asta. Nu știu cați dintre voi știu, dar respectivul peak brightness este măsurat pe o suprafață infimă, de gen 2% din cea a întregului ecran.
Adică pe măsurătorile noastre, in HDR, S95D a sărit într-adevăr de 2000 de niți, ceea ce pentru un OLED este de-a dreptul halucinant… dar pe o porțiune de 2% din ecran. Iar dacă măsori un cadran, o fereastra HDR de 10% din suprafață, luminozitatea depășește puțin 1600 de niți, ceea ce este cu aproape 500 niți mai mult decât pe modelul de anul trecut, excelentul S95C. DAR, de curiozitate, știți cat este luminozitatea maximă a panoului, daca „fereastra” luată în calcul este întreaga suprafață a ecranului? Va spun eu: cu semnal HDR, pe un așa numit full screen white field, luminozitatea maxima este de puțin peste 300 de niți. Deci contează foarte mult ce alegi sa scoți in față. Nu înțelegeți greșit, este extrem de bine pentru un panou OLED. Și oricum nu consumi seriale și filme in miezul zilei cu soarele care sa-ți bată direct in ecran, sau cu lustra din tavan dată in blană. De aia spun că pentru mine este suficient ce oferă si A90J-ul meu de acum 3 ani, pentru ca oricum mă uit pe întuneric sau măcar am grija ca acele condiții minim decente de vizionare sa fie îndeplinite: să n-am surse de lumina care sa bata direct in ecran, si mai scad oleacă lumina ambientala.
Și apropo de reflexii, Samsung au făcut o treaba interesanta cu S95D când au ales să-l doteze cu un strat anti-reflexiv extrem de eficient. Rămâi efectiv cu gura căscată să vezi ca nici măcar flash-ul telefonului NU se reflectă in ecran de la doar câțiva centimetri distantă. Desigur, S95D nu este primul TV care vine cu așa ceva, Samsung folosesc de ceva vreme un astfel de filtru antireflexie pe seria lor The Frame, doar ca acum iată, îl regăsim și pe un model ultra high-end. Deci mi se pare buna această decizie constructivă, deși la o privire mai de soacră așa, mi s-a părut ca ea alterează puțin negrul profund cu care m-am obișnuit la OLED si mai reduce un pic si din luminozitate. You win some, you lose some.
Revenind la subiectul luminozității, ideal pentru conținutul HDR este să ai o luminozitate de vreo mie de niți, ceea ce tehnologiile tradiționale LED, cum este bunăoară miniLED-ul actual, oferă, dar alea au alte neajunsuri, gen blooming, iar culorile și contrastul, după mine, pe OLED sunt imbatabile. Și acum haideți să ne mutăm atenția sub capotă, sa vedem care sunt „marile” improvement-uri.
Ce aduce nou Samsung S95D
Avem un procesor nou, ce surpriză, care se numește Neo Quantum 4K AI Gen 2 si un algoritm nou de color management numit OLED HDR Pro. Butonând prin diversele preset-uri, am ajuns la concluzia ca modul dinamic este de evitat, dar ca preset-urile Film si Standard arată mai bine decât pe modelul de anul trecut, fiind mai temperate, mai puțin exagerate. Exista desigur și un Filmmaker mode, acel preset pentru cei care prefera sa vadă conținutul așa cum a fost gândit de către creatorii săi, si recunosc că este preferatul meu, dar sunt convins ca majoritatea utilizatorilor va considera că acest mod nu forjează panoul la maxim, așa că cel mai probabil unii vor prefera să vadă filmele mai „pedal to the metal”, așa cum mulți adoră de exemplu extra bass-ul atunci când ascultă muzica preferată.
Trebuie sa recunosc ca am apreciat in privința noului procesor excelentul algoritm de upscale 4K din surse HD sau chiar SD. Din fericire, astea sunt tot mai puține, prin urmare chiar dacă poate, e mai bine ca televizorul sa nu-si arate mușchii, iar conținutul nativ este conținut nativ.
Un alt aspect interesant al acestui display, si care face parte tot din politica asta a producătorilor de „mai mult din orice”, este frecventa. Nu că 4K 120Hz n-ar fi arhisuficient, dar panoul asta chiar este capabil de a whooping 144Hz, si am si testat asta, desigur, dacă ai cu ce sa împingi o astfel de frecventa, la o asemenea rezoluție. In speță, îți trebuie un PC cu o placă video potentă.
Bineînțeles ca avem la dispoziție si 4 porturi HDMI 2.1 pe elegantul connect box de care dispune acest televizor, si pe care l-am lăudat in repetate rânduri pentru versatilitatea sa. Avem și un meniu dedicat pentru gaming si un gamebar care îți afișează diverse. Timpul de răspuns la care poate ajunge S95D este de vreo 9 milisecunde, deci gaming baby!
Be First to Comment