Press "Enter" to skip to content

Iată de ce un laptop cu NVIDIA GeForce RTX 4000 este cel mai bun cadou pe care poți să ți-l faci de sărbători

Nu cred că mai e o surpriză pentru nimeni faptul că generația de plăci video NVIDIA GeForce RTX 4000 este una reușită. Pe lângă puterea brută de procesare de care toate modelele dispun, tehnologiile auxiliare precum DLSS și Reflex sunt cireașa de pe tortul gamerilor și profesioniștilor, iar tot mai mulți oameni și apropiați cu care am discutat în ultima vreme au optat sau se gândesc serios la o placă grafică NVIDIA GeForce RTX 4000.

Iar asta e o afirmație validă atât în cazul desktop-urilor cât și în ceea ce privește laptopurile. Și pe bună dreptate, deoarece de mulți ani NVIDIA domină și acest segment, al calculatoarelor portabile, iar îmbunătățirile și rafinamentele pe care le-au adus modelelor lor pentru laptop cântăresc foarte mult. Astfel, în materialul de azi, vom arunca o privire mai atentă beneficiilor pe care o placă grafică NVIDIA GeForce RTX 4000 le aduce segmentului de laptopuri, atât pentru profesioniști cât și pentru gameri.

NVIDIA GeForce RTX 4000 pentru profesioniști

Și începem din start cu discuția care îi privește pe cei care lucrează pe laptop, fie că vorbim despre un profesionist în deplasare sau despre cineva care nu vrea să își bată capul cu un desktop tradițional, dar tot are nevoie de performanțe foarte bune. Iar la asta ajută nucleele CUDA și Tensor, nuclee de care seria NVIDIA GeForce RTX 4000 nu duce lipsă.

nvidia-studio

Asta se traduce în timpi de randare mult mai scurți în aplicații precum DaVinci’s Resolve, Adobe Premier și Adobe After Effects. Totodată, dacă ești un profesionist care lucrează în programe precum Blender sau Maya, poți sta liniștit știind că laptopul tău este mai mult decât potrivit pentru scenariile cele mai grele. Cunosc personal oameni care nu și-ar mai cumpăra niciodată laptopuri cu altă placă grafică decât NVIDIA, fix pentru beneficiile legate de productivitate pe care le-am menționat înainte.

Toate astea sunt posibile grație platformei NVIDIA Studio dedicată profesioniștilor. Driverele Studio sunt extrem de importante, deoarece ele oferă o stabilitate sporită în toate aplicațiile care au suport pentru tehnologiile NVIDIA GeForce RTX, multe dintre ele listate în paragraful de mai sus.

Perfect pentru gameri

Dar atunci când apune soarele, după o zi lungă de lucru, cea mai bună metodă să te relaxezi este cu un joc fantastic, iar cu un laptop cu placă video NVIDIA GeForce RTX 4000 te poți juca în voie orice dorești. Grație puterii brute a seriei NVIDIA GeForce RTX 4000, orice joc, indiferent cât de recent și cât de solicitant va rula fără probleme.

Mai mult decât atât, grație nucleelor dedicate pentru ray-tracing, cu un laptop echipat cu NVIDIA GeForce RTX 4000 ai plăcerea să te holbezi ore în șir la reflexiile realiste de pe luciul apei și la umbrele extrem de complexe și de autentice. Iar cum funcția de ray-tracing nu mai este ceva pentru early adopters, ci ceva mainstream, numărul jocurilor și aplicațiilor care suportă așa ceva a ajuns deja la cifra imensă de 500 și este în continuă creștere, deci nu cred că acest trend se va opri prea curând.

nvidia laptops

Unde mai pui la socoteală și toate tehnologiile adiționale pe care NVIDIA le pune la bătaie și care au rolul să îți facă experiența cât mai bună? Vorbesc despre DLSS, Reflex și DLAA, trei funcții care nu ar trebui să lipsească din arsenalul niciunui gamer care se respectă. Dar ce fac toate astea? Hai să le luăm pe rând și să vedem.

Primul pe masa de disecție este DLSS, o tehnologie deja matură care are rolul de a îmbunătăți atât performanța cât și calitatea imaginii prin… magie! Nu, glumesc, nu e chiar magie, deși așa mi s-a părut când am văzut prima oară DLSS în acțiune. Ce face de fapt este încă și mai interesant decât magia. Atunci când ai DLSS pornit, laptopul tău randează cadrele din joc la o rezoluție mai mică decât cea nativă, pentru a crește performanța.

Apoi, algoritmii inteligenți de upscaling din spate adaugă pixeli acolo unde ei lipsesc, îi schimbă pe unii după nevoie și aduce imaginea la rezoluție nativă. Dar asta nu e tot, pentru că o dată cu DLSS 3, NVIDIA a introdus ceva numit „Frame Generation”, iar asta funcționează exact așa cum te-ai aștepta. Între cadrele randate de laptop, DLSS generează și introduce unele intermediare, astfel rata de cadre pe secundă crește dramatic. Vorbim de diferențe imense, chiar și de 100% în unele cazuri, deci merită să pornești funcția asta de fiecare dată când ai ocazia. DLSS 3.5 a venit cu Ray Reconstruction, un alt algoritm deștept care face reflexiile să arate încă și mai realist. Am văzut Ray Reconstruction implementat prima oară în Cyberpunk 2077 iar rezultatele au fost foarte bune.

Dar poate că nu ai nevoie de performanța extra oferită de DLSS dar ai vrea totuși ca jocurile tale să arate mai bine. Aici intră în scenă DLAA, răspunsul NVIDIA la rugăciunile tale. DLAA este practic DLSS fără upscaling, deci optimizările alimentate de inteligența artificială sunt destinate doar îmbunătățirii calității imaginii. Și merge foarte bine, iar imaginea rezultată este mai clară și mai sharp.

În continuare, NVIDIA Reflex este o tehnologie foarte folositoare împătimiților de jocuri e-sports, acolo unde latența poate face diferența dintre viață și moarte. Reflex optimizează toți pașii care se petrec de când utilizatorul apasă pe o tastă până când acțiunea lui se traduce în mișcare pe ecran, deci este o armă veritabilă în arsenalul oricărui jucător competitiv.

În plus, noua serie vine și cu îmbunătățiri majore la capitolul eficiență, deci te poți aștepta la un laptop silențios și nu foarte fierbinte. Toate astea sunt posibile datorită tehnologiei Max-Q, ajunsă acum la cea de-a 5-a generație, care optimizează fiecare aspect al plăcii grafice în numele eficienței. NVIDIA spun că un laptop echipat cu un GPU Max-Q poate oferi o performanță mai bună de până la patru ori, în timp ce consumul de energie este la jumătate față de un model fără Max-Q.

Concluzie

Trăgând linie, oferta celor de la NVIDIA atunci când vine vorba de laptopuri este una de luat în vedere cu siguranță. Ba mai mult, există câte ceva pentru oricine, de la modele echipate cu modesta dar în continuare potenta NVIDIA GeForce RTX 4050 până la adevărate înlocuitoare pentru sistemele desktop tradiționale, echipate bineînțeles cu NVIDIA GeForce RTX 4090.

Astea fiind zise, dacă ești gamer sau profesionist și ești și tu în căutare de un laptop nou de Crăciun care să ofere putere și eficiență din belșug, nu văd de ce te-ai orienta spre altceva decât un laptop cu placă video NVIDIA. Oferă performanțe imbatabile, vin cu o mulțime de tehnologii extra foarte robuste și folositoare iar gama largă de modele și configurații acoperă nevoile tuturor, deci cu siguranță vei găsi ceva pentru tine.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares