Press "Enter" to skip to content

Top 10 continuări de jocuri pe care încă le așteptăm

Atunci când un joc se dovedește a fi foarte bun, cei care îl joacă au un singur lucru de făcut din momentul în care îl termină: să aștepte o continuare. Doar că, vezi tu, continuările astea nu sunt neapărat o certitudine. Din varii motive, dezvoltatorii de jocuri pot lua decizia de a abandona franciza ta preferată, deși ultimul joc din serie s-a terminat într-un cliffhanger de toată frumusețea. Iar fix despre jocuri de genul o să vorbim astăzi, despre continuări pe care toată lumea le așteaptă dar care sunt date dispărute până acum.

10. GTA 6

Vreau să dau la o parte ce-i mai evident de la început. În 2013, Rockstar Games au ieșit pe piață cu Grand Theft Auto 5, iar peisajul jocurilor video nu a mai fost vreodată la fel. Lumea creată cu o atenție la detalii ieșită din comun, personajele relatable și extrem de bine scrise, povestea plină de intrigă și de suișuri și coborâșuri și componenta online care s-a dovedit a fi un adevărat succes i-au făcut pe fani să își dorească mai mult.

Doar că, așa cum știm deja, continuarea se lasă așteptată. Dacă întrebi un angajat al studioului își va spune că lucrurile bune durează, dar nu avem cum să nu remarcăm diferența tot mai mare de timp dintre lansări. GTA 4 a venit la 4 ani după San Andreas, GTA 5 la alți 5 ani după, dar uită-ne la 10 ani după lansarea ultimului joc cum tot așteptăm cu sufletul la gură continuarea. Înainte să săriți cu gura în comentarii, am pus GTA 6 pe ultima poziție pentru că știm deja că Rockstar lucrează de zor la joc, dar asta nu face mai ușoară așteptarea.

9. The Simpsons: Hit & Run

Serialul The Simpsons nu este atât de popular la noi cum e în alte părți, dar cu toate astea cunosc destul de mulți oameni care au jucat sau care știu măcar ce a fost The Simpsons: Hit & Run. Titlul ăsta le-a demonstrat tuturor că un joc licențiat cu celebrul serial animat poate fi bun, în ciuda încercărilor eșuate de până atunci. Ce am primit? Unii ar zice o clonă după GTA, dar mie mi se pare cam dură exprimarea asta.

Adică sigur, e un joc open-world cu mașini în care trebuie să faci tot felul de misiuni pentru personajele din oraș. Dar asta se poate spune despre majoritatea jocurilor care au o lume deschisă. În plus, The Simpsons: Hit & Run renunță la armele din GTA în favoarea unor secțiuni de platforming interesante, iar șarmul orașului Springfield recreat foarte bine în joc nu poate fi egalat de nimic pentru un fan adevărat. Partea cea mai tristă este că un sequel complet era în lucru, dar EA a ales să îl anuleze atunci când au preluat drepturile pentru franciză, deci există șansa să nu mai vedem niciodată un Simpsons: Hit & Run 2.

8. Portal 3

Valve este un studio tare ciudat. De la structura internă în care angajații pot lucra pe orice proiect în defășurare au chef fără să fie legați de un anumit joc, până la faptul că nimeni de acolo nu a învățat să numere până la 3, nu mai există altcineva în industrie ca Valve. Chestia asta cu număratul până la 3 este cât se poate de valabilă pentru franciza despre care vom vorbi acum: Portal.

Primul Portal a venit în 2007 și a revoluționat jocurile bazate pe puzzle-uri 3D. Apoi, în 2011, băieții au făcut-o din nou, rafinând experiența inițială la toate capitolele și adăugând un mod co-op pe care eu în continuare îl consider una dintre cele mai mișto experiențe pe care le poți avea cu un prieten într-un joc. Cu toate astea, Portal 3 nu a mai venit niciodată și, deși există șoapte la colțul străzii cum că Valve ar lucra la continuare, nimic nu s-a concretizat până acum.

7. Bully 2

Bully e un joc diferit față de obișnuitele GTA și Red Dead Redemption. În 2006 am primit ceva cu adevărat special, un joc care are loc într-o școală gimnazială și care i-a impresionat pe cei care l-au jucat la vremea aia și nu numai. Și, în ciuda vânzărilor bune și a recepției pozitive venite atât din partea criticilor cât și a fanilor, o continuare nu a venit niciodată.

Cu toate astea, mai mulți specialiști din industrie susțin sus și tare că după GTA 6 (despre care am vorbit deja) Rockstar se va concentra pe urmașul lui Bully, o veste care cu siguranță îi va încânta pe copiii și adolescenții anilor 2000.

6. The Elder Scrolls 6

Următorul nume de pe listă este un entry ceva mai special, deoarece nu vorbesc despre un joc neanunțat, ci despre un proiect pe care dezvoltatorii l-au dezvăluit acum ceva ani. După succesul absolut răsunător și imbatabil al Skyrim, o continuare era inevitabilă. În 2018, în cadrul E3, Bethesda a arătat lumii pentru prima dată că lucrează la The Elder Scrolls 6, un sequel pentru unul dintre cele mai bune RPG-uri din toate timpurile.

Problema este că, în stilul dulce Bethesda, continuarea se lasă așteptată. Din 2018 de când a fost arătat pentru prima dată teaser-ul până acum au trecut 5 ani, iar compania a spus clar că nu vor începe producția serioasă decât după lansarea Starfield care, apropo, este la doar două săptămâni distanța la momentul publicării acestui material. Asta înseamnă că nu ar trebui să mai avem mult de așteptat până când vom afla mai multe detalii despre cel mai anticipat joc Bethesda din ultimele decenii.

5. Star Wars: Knights of the Old Republic III

Star Wars este o franciză larger than life. Pe lângă filmele care au revoluționat industria cinematografică la sfârșitul anilor ’70 până la sumedenia de jocuri create în universul ăsta vast, două titluri ies in evidență, și vorbesc despre primele două Knights of the Old Republic. Primul titlu, dezvoltat de nimeni alții decât BioWare, dar și al doilea dezvoltat de Obsidian au strâns laude din partea criticilor și a fanilor datorită poveștii pline de decizii grele și consecințe, dar și pentru gameplay-ul bun și amuzant.

Dar, în ciuda succesului înregistrat de serie, un joc cu numărul trei nu a ieșit niciodată. Oare or fi învățat și ăștia de la Valve? Singurul joc din serie care se apropie de cerințele fanilor este Star Wars: The Old Republic, dar ăsta din urmă este un MMORPG pe stilul World of Warcraft și nu un adevărat sequel single-player. Totuși, nu există zi în care cineva să nu ceară o continuare pe forumuri sau pe Reddit, deci în continuare există cerere. Poate aud și cei de la EA.

4. Warcraft 4

Warcraft 3 a fost un fenomen. Este probabil cel mai cunoscut joc real-time strategy lansat vreodată, cu o poveste extrem de bine pusă la punct și un gameplay precis și satisfăcător. Jocul ăsta a dus studioul care l-a dezvoltat, Blizzard Entertainment, în vârful piramidei în industrie și, până în ziua de azi, Warcraft 4 rămâne printre cele mai cerute continuări din istorie.

Doar că jocul al patrulea nu a venit niciodată. După Warcraft 3, Blizzard au început să lucreze la un mic joc numit World of Warcraft, care avea să schimbe pentru totdeauna peisajul jocurilor online. Apropo, avem un clip amplu aici pe canal despre istoria WoW și un review al celei mai recente expansiuni, deci dacă vrei să te pui la curent cu starea jocului în zilele noastre, găsești clipul aici.

În 2020, Blizzard au lansat Warcraft 3 Reforged, un remaster al jocului original care, deși a avut extrem de mult potențial, execuția a lăsat mult de dorit și mulți gameri s-au plâns de optimizarea îndoielnică, de grafica urâtă și de problemele legate de componenta online a jocului. După lansarea asta dezastruoasă și declinul în popularitate al jocurilor RTS, încă e neclar dacă Blizzard vor mai face un joc Warcraft, dar one can hope.

3. Days Gone 2

Primul (și momentan singurul) joc Days Gone a fost o bestie tare interesantă. Pe de-o parte, a introdus niște sisteme noi în genul deja suprasaturat de shootere cu zombie, pe de cealaltă parte a fost plin de probleme de optimizare la lansare. Dar oricine s-a jucat și l-a terminat îți poate spune cât de prost s-au simțit la finalul jocului, când firul narativ se oprește într-un cliffhanger de toată frumusețea, un final care țipă după o continuare.

Cu toate astea, sequel-ul nu a venit niciodată. Din cauza problemelor inițiale, Days Gone nu s-a vândut atât de bine cum și-ar fi dorit Sony și continuarea a fost ca și anulată. Păcat, ținând cont că Days Gone este, după părerea mea, unul dintre cele mai bune jocuri de pe PS4, cu toate problemele lui cu tot. Povestea mi-a plăcut mult, hoardele de sute de zombie cu care trebuia să te bați erau pe cât de înfricoșătoare pe atât de interesante iar finalul plin de suspans m-a făcut să îmi imaginez mereu cum ar arăta o continuare. Aparent, nu vom știi niciodată, ceea ce e destul de trist.

2.Bloodborne 2

Asta e pentru fanii jocurilor souls-like. Și cu ocazia asta vreau să fac și un mic studiu de caz. Spune-mi în comentarii care este cel mai bun joc souls-like (nu trebuie să fie neapărat făcut de FromSoftware) sau întreabă-ți prietenul cu sute de ore în Elden Ring care i se pare cel mai bun. Chiar sunt curios ce veți zice majoritatea, dar sunt sigur că mulți vor răspunde fără ezitare cu un singur cuvânt: Bloodborne.

Și nu e greu să înțelegi de ce. Aspectul gotic al lumii, inamicii pe cât de urâți și grețoși pe atât de complecși și greu de bătut și combat-ul precis i-a făcut pe mulți să bage sute de ore în joc fără să le simtă. Cu toate astea, nu am văzut nici până acum un Bloodborne 2, un sequel la Jocul Anului 2015 de pe PS4. Și dacă vom primi sau nu o continuare în toată regula rămâne neclar, tot ce pot sa le cer celor de la FromSoft e să lanseze primul Bloodborne și pe PC, ca să putem și noi să ne bucurăm de minunăția aia de joc în 60fps. Pretty please?

1. Half-Life 3

Dacă te așteptai ca prima poziție în acest top să fie ocupat de alt joc în afară de Half-Life 3, te-ai înșelat amarnic. Ba chiar aș spune că de aici a plecat ideea acestui clip, pentru că un nou joc mainline din seria Half-Life este, fără îndoială, titlul cel mai cerut de fani din toate timpurile. Deși e aproape imposibil, în caz că nu știi ce s-a întâmplat cu seria asta de-a lungul timpului, hai să îți explic.

În 1998, Valve (o companie micuță la vremea aia) ieșea pe piață cu primul Half-Life, un joc first person shooter care a ridicat ștacheta mai sus atunci când vine vorba de integrarea firului narativ în gameplay. Până la primul Half-Life, shooterele erau mult mai simple și tot ce aveai de făcut era să tragi cu arma, dar efortul celor de la Valve a arătat că și un joc de genul poate spune o poveste.

Apoi, la 6 ani mai târziu, aceiași Valve au lansat Half-Life 2, jocul care a zguduit din temelii întreaga industrie. De la grafica superbă pentru acea vreme până la efectele de fizică realiste și a componentei narative și mai bine pusă la punct, Half-Life 2 a rămas în memoria colectivă drept unul dintre cele mai bune și mai influente jocuri din toate timpurile, iar asta nu e puțin lucru.

Dar, așa cum am spus și la secțiunea dedicată jocurilor Portal, Valve încă nu știu să numere până la 3. De fapt, aici a și pornit gluma, alimentată de ani de așteptare și vise năruite cum că un nou joc din serie va ieși curând, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. În 2020 am primit un nou joc din serie ce-i drept, sub forma lui Half-Life Alyx. Și chiar dacă jocul ăsta e foarte bun pentru un titlu VR (ba chiar este și primul AAA dezvoltat exclusiv pentru realitatea virtuală), fanii hardcore ai seriei încă așteaptă un sequel adevărat, care să ducă mai departe povestea doctorului Gordon Freeman.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

shares

Published in Jocuri

ESR
ESR

Electronic Sports Romania

More from JocuriMore posts in Jocuri »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares