Press "Enter" to skip to content

Samsung S95C Hands-On: cel mai strălucitor OLED și TV-ul suprem de gaming!

Noul OLED Samsung S95C este cu siguranță unul dintre cele mai tari TV-uri de anul ăsta, si aduce fata de line-up-ul de anul trecut si o diagonala noua de 77, pe lângă tradiționalele 55 si 65. Și apropo de schimbări, primim in 2023 de la Samsung și o serie OLED nouă: S90C.

Ca să lămurim încă de la început deosebirile dintre cele două, S95C este mai strălucitor, se estimează că diferența este de 20-25 de procente, are One Connect, adică break-out-box-ul separat pentru conectică, sunetul este și el superior pe S95C, adică există niște difuzoare în plus și, în mod previzibil, S90 va fi mai ieftin.

Samsung S95C vs S90C

Am spus mereu că sunt un fan al soluției One Connect, în care poți să-ți plantezi toate cablurile și dispozitivele din casă și apoi s-o așezi oriunde îți convine, iar ea se leagă la TV cu un singur cablu semi-transparent. Pe acolo trece totul, adică semnalele video și audio și alimentarea cu energie a televizorului.

Samsung S95C 2023 OLEDSamsung S95C 2023 OLED

Pentru 2023, Samsung par să fi redus numărul modelelor care beneficiază de acest „feature”: nu doar S90C nu este pe listă, ci și alte câteva NeoQLED-uri, care m-aș fi așteptat să aibă One Connect. Această ingenioasă soluție are un impact important asupra designului televizoarelor. S95B de anul trecut era extrem de subțire și elegant, la doar câțiva mm grosime, cu excepția unei cocoașe pe spate care ascundea partea de procesare, de sunet și conectica.

Samsung S95C de anul ăsta, grație cutiei magice, are 1cm grosime peste tot, și este unul dintre cele mai subțiri TV-uri de pe piață. Poate fi montat pe perete, ca un tablou, și asta grație relocării conecticii în cutia cu pricina, dar poți la fel de bine să-l pui pe piciorul robust cu care vine în pachet și să atașezi One Connect pe acest suport.

Samsung S95C 2023 OLEDSamsung S95C 2023 OLED

Diagonala nouă de 77 de inch este disponibilă atât pentru Samsung S95C cât și pentru S90C, dar ceva ce există la competiție și la Samsung nu încă, sunt diagonalele mai mici de 55 de inch, adică cele gen 43 sau 48. Dar dat fiind că de la un an la altul Samsung au adus în plus nu doar o diagonală mai mare, ci și o serie mai ieftină, mă gândesc că varietatea din portofoliul lor va crește în viitor.

Pe parte de audio, S90 este în inferioritate, având un sistem 2.1 de 40W, ceea ce desigur, nu e rău deloc, dar nu se compară cu cel de 70W 4.2.2 de pe Samsung S95C, unde se mai adaugă niște difuzoare în partea de sus a ecranului pentru a crea un sound stage mai amplu. Partea bună este însă că ambele suportă Dolby Atmos.

Samsung S95C 2023 OLEDSamsung S95C 2023 OLED

Incă nu pupăm Dolby Vision…

Dar dacă Dolby Atmos a apărut încă de anul trecut pe TV-urile Samsung, Dolby Vision nu primim nici acum pe niciunul dintre modelele lor și este păcat, pentru că este standardul HDR preferat de majoritatea platformelor populare de streaming. Hardware-ul potent este fără îndoială capabil să afișeze ceva apropiat, dar asta nu înseamnă că TV-ul citește și interpretează corect metadatele asociate respectivului standard. Samsung S95C 2023 OLEDSamsung S95C 2023 OLED

Samsung promovează în continuare HDR10+, adică o versiune a standardului deschis HDR10, care practic adaugă metadate dinamice fișierelor sursă HDR10. În concluzie, deși avem Dolby Atmos deja de un an, Dolby Vision încă nu.

Probabil cel mai luminos TV OLED, probabil…

Ce am aflat direct de la sursă, este că Samsung S95C ar fi cu vreo 20% mai luminos decât modelul junior S90C și cu vreo 30%, ceea ce este foarte mult, mai ales pentru un OLED, față de modelul S95B de anul trecut.

Ca o paranteză, specificațiile acestui model depășesc substanțial capabilitățile bietului nostru colorimetru, și asta în condițiile în care este foarte posibil ca Samsung chiar să fi limitat aceste capabilități, în ideea de a spori durata de viață a acestor televizoare.

Samsung S95C 2023 OLEDSamsung S95C 2023 OLED

Dincolo de aceste amănunte atrăgătoare pentru geeks, un lucru este clar: OLED-urile au depășit cu brio perioada în care NU puteau fi considerate o opțiune bună în încăperile foarte luminoase. Și asta în condițiile în care Samsung S95C păstrează cea mai importantă caracteristică a tehnologiei OLED, și anume contrastul. În cazul acestui model, contrastul oferit de negrul absolut obținut prin stingerea efectivă a pixelilor, distruge toate topurile.

Acuratețea culorilor este și ea foarte bună, iar faptul că la lansare au avut curajul să-l expună alături de un monitor de referință, arată că Samsung au încredere în produs. Și desigur, toate aceste caracteristici au loc de îmbunătățire, odată ce vor începe să curgă update-urile de firmware.

Samsung S95C 2023 OLEDSamsung S95C 2023 OLED

Samsung S95C se vrea cel mai bun TV de gaming de pe piață!

Anul acesta, Samsung S95C vine cu un panou la 144Hz, ceea ce face din el o opțiune încă și mai bună… pentru jocuri, firește.

Samsung S95C 2023 OLEDSamsung S95C 2023 OLED

Frecvența peste media pieței este completată de 4 porturi HDMI 2.1, refresh rate variabil, acel VRR și Freesync Premium Pro. Există însă și o absență notabilă aici, și anume Nvidia GSync. Pe lângă aceste caracteristici care țin de hardware, primim și un meniu de gaming îmbunătățit, GameBar 3.0 cu MiniMap Sharing 3 și Virtual Aim Point pentru shootere, adică posibilitatea de a afișa extra pe ecran o harta și o țintă.

În modul Gaming, input lag-ul măsurat este de doar 1.8ms, ceea ce face din Samsung S95C unul dintre cele mai bune TV-uri pentru gaming ever. Dacă dezactivezi numitul mod de gaming, input lag-ul urcă la peste 60ms, așa că asigură-te că îl ai activat atunci când te joci, chiar face diferența. Deci da, 144Hz frecvență, HDMI 2.1 pentru consolele și plăcile video din actuale generație, și 1.8ms în Gaming Mode 3.0, deci ce ți-ai putea dori mai mult? Cred că afirmația că Samsung S95C este cel mai bun TV pentru gaming de anul ăsta pare întemeiată.

Prețuri pe măsura dotărilor

Modelele mai ieftine, adică cele din seria S90C, pleacă de la 10.000 de lei pentru diagonala de 55 de inch, 12800 de lei pentru 65″, iar prețul pentru 77 de inch, la momentul realizării acestui articol, nu era afișat. Dar prețul avansat la lansarea europeană era de 4000 de euro, deci în jur de 20.000 de lei. Pentru Samsung S95C nu era afișat pe site-ul local niciun preț, în schimb la lansare au spus că 55 de inch ar fi 2500€, 65″ pe la 3300€ și cel de 77″ vreo 4800€. Nu m-ar surprinde ca prețurile de la noi să fie tot pe acolo, mai mult sau mai puțin, din moment ce astea sunt MSRP-urile pentru Europa.

Desigur, am văzut cum nu odată retailerii au prețuri mai bune decât online-ul oficial Samsung. De asemenea prețurile vor mai scădea cu trecerea timpului și apropo de asta, am văzut că modelul de anul trecut, excelentul S95B, pleacă acum pe site-ul Samsung de la puțin peste 7000 de lei pentru versiunea de 55 de inch. La toate astea se mai adaugă și diversele reduceri de peste an. Găsiți toate informațiile la ei pe site.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

shares

Published in Tehnologie

ESR
ESR

Electronic Sports Romania

More from TehnologieMore posts in Tehnologie »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares