Press "Enter" to skip to content

Cât costă şi cum poţi să asamblezi o consolă Nintendo Switch din piese de schimb

Peste ocean, magazinele par să fi epuizat stocurile de console Nintendo Switch, deosebit de populare în această perioadă în care, aflaţi în izolare, oamenii apelează la jocuri video pentru a petrece timpul liber. Ce te faci însă când nu ai de unde cumpăra o asemenea consolă, iar stocurile furnizate de Nintendo nu sunt suficiente pentru a face faţă cererii?

Utilzatorul Sarbaaz37 de pe imgur vine cu o potenţială soluţie: asamblarea unei întregi console Nintendo Switch doar din piese de schimb achiziţionate din diverse surse, mai mult sau mai puţin oficiale. Această abordare l-a costat aproximativ 200 de dolari americani, iar perioada în care a reuşit să facă rost de toate componentele necesare a depăşit o lună de zile.

Nintendo Switch

Atenţie însă, această variantă nu este recomandată amatorilor, Sarbaaz37 dovedind că are cunoştinţe avansate de electronică, ce i-au permis să asambleze de la zero o asemenea consolă. Totuşi, pentru cei mai aventuroşi, care au curajul de a “construi” un Switch din piese de schimb, Sarbaaz37 a pus la punct un ghid complet în acest sens, acompaniat de imagini exemplificative.

Aceasta nu este prima încercare de acest gen, inginerul Scotty Allen, care locuia în China, reuşind să strângă de toate componentele necesare pentru a-şi construi, de la zero, un telefon iPhone complet funcţional. În acest demers, a fost ajutat foarte mult şi de popularitatea foarte mare a acestor dispozitive, piesele de schimb (originale sau provenite de la terţi) fiind relativ uşor de găsit.

Din fericire, în România, consolele Nintendo Switch (atât cele clasice, cât şi modelele Lite) sunt prezente în stocurile magazinelor de profil, deci, dacă vreţi să încercaţi exclusivităţile Nintendo, nu trebuie să vă construiţi un asemenea dispozitiv de la zero.

Nintendo Switch

Articol preluat de pe go4it.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares