Press "Enter" to skip to content

DualShock 4 primește butoane suplimentare

Cu mii de ani în urmă, înainte ca Microsoft să impună asupra lumii standardul limitat Xinput, ca nu cumva să avem gamepad-uri interesate, producătorii erau liberi să facă tot ce le trecea prin cap cu un controller. Standardul Direct Input permitea un număr mare de axe și de butoane, iar poziționarea lor depindea de de utilitate, nu de faptul că așa arată un controller de Xbox sau unul de Playstation. Unele chiar aveau butoane pe spate, fiindcă era un loc destul de comod și la îndemână unde puteau fi puse.

Timpul a trecut, lumea a uitat ce este un controller bun în cea mai mare parte (e de ajuns să pui mâna pe o vechitură de Firestorm 3 pentru a-ți da seama că direcția designului în care ne-am îndreptat este groaznică), iar mediocritatea curentă pare să mulțumească pe toată lumea. Aproape toată lumea, pentru că tot încep să apară modificări pentru gamepad-urile consolelor existente. Inițial Xbox avea modele Pro ce readaugă butoane pe spate, iar acum Playstation 4 primește pentru al său DualShock 4 primește un atașament ce face același lucru.

Atașamentul vă permite să programați două acțiuni posibile pe butoanele adiționale, preluând din funcțiile butoanelor existente de pe controller. Vine până și cu un ecran OLED ce vă arată ce ați pus pe butoane, ca nu cumva să uitați. Nu vă permite să creați butoane noi, standardul nu este extins, fiind vorba doar de o repoziționare a butoanelor.

Acest atașament va fi disponibil din luna februarie în Europa, la prețul de 30 de euro.

[Engadget]

 

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares