Press "Enter" to skip to content

Detroit: Become Human – dată de lansare şi demo pentru PC

După ce, în cursul acestui an, studioul Quantic Dream a încheiat colaborarea cu Sony Interactive Entertainment, lansând pentru PC două dintre fostele titluri exclusive de PlayStation – Heavy Rain şi Beyond: Two Souls –, francezii se pregătesc să “întregească trilogia”. Astfel, Quantic Dream a anunţat că Detroit: Become Human, cel mai recent joc realizat în colaborare cu Sony, va fi disponibil şi pentru PC începând cu 12 decembrie 2019.

De altfel, ediţia pentru PC a jocului Detroit: Become Human poate fi precomandată chiar acum, prin intermediul Epic Games Store, la un preţ echivalent cu 39,99€. Tot în aceeaşi zi, 12 decembrie, Quantic Dream va pune la dispoziţia utilizatorilor de PC şi o versiune demo pentru Detroit: Become Human, ce va include primul nivel al jocului.

Detroit: Become Human spune povestea unor adroizi utilitari ce încearcă să-şi depăşească situaţia, cum ar fi Kara (Valorie Curry), o fiinţă artificială ce dobândeşte sentimente. Pe lângă Kara, Detroit are încă două personaje jucabile: Connor (Bryan Dechart), un android programat pentru a purta negocieri cu criminali şi terorişti, şi Markus (interpretat de Jesse Williams), liderul unei grupări rebele de androizi. Din distribuţia jocului mai fac parte şi cunoscuţii actori Lance Henriksen (Aliens, Millennium) şi Clancy Brown (Warcraft: The Beginning, God of War III şi Mass Effect: Andromeda).

Detroit: Become Human va fi lansat pentru PC pe 12 decembrie 2019, prin intermediul Epic Games Store. Jocul este deja disponibil pe consolele PlayStation 4.

Articol preluat de pe go4it.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares