Press "Enter" to skip to content

Cu bune și rele de la BlizzCon ediția 2019

Dacă în 2018 BlizzCon Virtual Ticket a fost de încercare, când te întorci şi anul următor este deja tradiţie. De la ce s-a anunţat anul trecut şi situaţia, starea, actuală în tabăra Blizzard datorită controverselor din ultima perioadă, 2019 părea a fi un an destul de greu însă, surprinzător, totul a ieşit la suprafaţă frumos cu nişte anunţuri care au general “hype” peste măsură.

Ceremonia de deschidere

Ceremonia de deschidere a început cu un “Apology” care a lăsat lumea în două tabere, unii au fost mulţumiţi, iar alţii au considerat că e prea târziu, dar părerea mea este că s-a făcut suficient tam-tam pe acest subiect şi sper că scuzele au fost ultimul lucru pe care să îl mai auzim despre scandalul Hong Kong, Blizzard şi tot ce a ţinut de partea asta.

Hearthstone: Descent Of Dragons

O să iau într-o altă ordine decât cea de prezentare a “highlight”-urilor evenimentului și o să începem cu Hearthstone care vine cu un nou update, Descent Of Dragons. În afară de noi cărţi printre care se număra Galakrond, care garantează să amestece deck-uri în stânga şi în dreapta, jocul mai promite şi un mod care acum este foarte popular, însă făcut prin cărţi şi eroi Hearthstone; un autobattler. Se va numi Hearthstone Battleground şi pe lângă cele 135 de cărţi noi toate vor deveni disponibile începând cu 10 decembrie.

World Of Warcraft: Shadowlands

World Of Warcraft vine cu o nouă expansiune. 15 ani de WoW şi după Battle Of Azeroth, Shadowlands duce aventura într-o nouă direcţie, şi personal pot spune că acest expansion pare o combinaţie între WoW şi Diablo Lore din tot ce am văzut. Quest-uri în patru zone şi un level cap de 60; de la anul Shadowlands va deveni disponibil deşi este deja la pre-comandă.

Warcraft 3 Reforged

Pe lângă WoW s-a mai intrat în dezvoltarea Warcraft 3 Reforged. S-a discutat la ce s-a lucrat, matchmaking, re-folosirea cinematicurilor originale sau noua interfaţă. Campania de asemenea va benefica de nivele de dificultate pentru cei care nu au jucat acest gen de jocuri şi vor să cunoască povestea Warcraft 3.

Overwatch 2

De la Warcraft sărim la Overwatch unde s-a anunţat Overwatch 2. O evoluţie de la jocul iniţial, cu Story, hărţi noi, un mod nou de PUSH, şi o grămadă de PvE. Cu un nou model de “Talente” pentru eroi, Overwatch 2 promite a fi mult mai bun decât ce s-a prezentat pe scenă BlizzCon anul acesta, titlul fiind încă în stagiul incipent. Eroi noi şi eroi cunoscuţi ne vor aştepta, iar motorul grafic va fi împins la maxim pentru a arătat și mai spectaculos.

Diablo Immortal

Anul trecut, când toți fanii Diablo așteptau cu nerăbdare anunțul Diablo IV, aveau să primească un anunț care a împărțit tabăra fanilor pe din două. Unii au fost oarecum încântați de noul Diablo Immortal pentru mobile, iar alții au plecat nemulțumiți și înfuriați că nu au primit anunțul despre DIV.

La ediția de anul acesta am primit un clip de tip Development Update în care vedem și secvențe de gameplay:

Diablo IV

Iar pentru final am păstrat ce e mai bun. Diablo IV. Pur şi simplu a fost anunţul definitiv al acestui BlizzCon, cel puţin pentru mine. Cu un cinematic cum numai Blizzard putea să scoată, prezentarea Diablo IV a fost cea mai aşteptată de ani de zile şi după ce s-a întâmplat anul trecut cu varianta de mobil, Diablo Immortal, pot spune că au rectificat tot ce ar fi fost în neregulă cu BlizzCon 2018. Pur şi simplu magnific vizual, a fost un video de prezentare al noului rău cu care ne vom înfrunta în Diablo IV, Lilith, fiica lui Mephisto, pe care l-am învins în Diablo II. Pe lângă acel cinematic, am primit şi un mic look la gameplay şi primii trei eroi care vor apărea în joc, Barbarul, Vrăjitoarea şi Druidul, iar la lansare s-a anunțat că vor fi în total cinci personaje. Pe lângă asta s-au mai discutat despre lore şi despre joc, care va fi non-linear cu cinci regiuni și always online şi va fi open-world… și vom avea cai! Va fi disponibil pe console și PC.

Anumiți membri ai presei au avut posibilitatea să testeze un demo limitat de timp cu cele trei personaje transimițând de direct de la convenție livestream de durată de aproximativ două ore în care vedem mai multe decât în clipurile oficiale Blizzard.

eSports

Bineînțeles, nu a lipsit Arena World Championship în care au concurat 8 echipe din toată lumea, dar după o luptă strânsă, Method Black a reușit să ia cupa. Pe Twitch aveți întreaga competiție înregistrată: https://www.twitch.tv/videos/502996868

După tot ce am văzut anul acest tot ce mai rămâne este să aşteptăm lansările oficiale şi pentru mine cel mai mare interes prezintă, bineînțeles Diablo IV, oricând se va lansa (se aude că 2021 ar putea fi o dată). Pentru orice altceva rămâneţi atenţi la Battle.net pentru update-uri, care curg zi de zi. Evenimentele şi sezoanele vor continua și sunt curios oare ce ne pregătește BlizzCon 2020.

Articol preluat de pe movienews.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares