Press "Enter" to skip to content

Planetside 3 este pe drum

În ere de mult uitate, când internetul era ceva nou și conexiunile la el foarte slabe, exista un joc numit Planetside. Acesta vă permitea să participați la bătălii grandioase pe un continent întreg. Apoi, a primit o continuare, ce arăta fenomenal în momentul lansării, și a trebuit să fie făcut să arate mai rău, pentru că nu prea îl putea rula nimeni cum trebuie.

După ceva modificări, monetizări semi-dubioase, reconsolidări după ce Sony Computer Entertainment a devenit Daybreak, și îmbunătățiri, vine acum anunțul unei continuări. Și nu, nu este vorba despre Planetside Arena, din moment ce echipa care lucra la el a cam fost concediată, iar jocul acela oricum este gândit să fie o experiență mai limitată.

În schimb, vom avea parte în viitorul apropiat de un Planetside 3 în toată regula. Un joc la care nu vă veți lupta doar pentru un continent sau o planetă, ci va merge până la un nivel galactic. Jucătorii vor avea posibilitatea de a explora, coloniza și cuceri planete multiple din galaxie, la o scară fără precedent pentru serie.

Nu sunt disponibile alte detalii deocamdată despre joc, dar propunerea sună foarte promițătoare. Desigur, suna foarte promițător și EverQuest Next, dar a fost anulat. Daybreak nu a oferit o dată clară despre când va fi lansat jocul.

[PC Gamer]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares