Press "Enter" to skip to content

PlayStation 5 Pro ar putea fi lansat la finalul lui 2024

Știu că nu se simte, dar PlayStation 5 a intrat deja în al treilea an de viață, așa că discuțiile despre o versiune Pro n-ar trebui să mire pe nimeni… nu în 2023. Așa că ghici, discutăm puțin despre următoarea consolă a producătorului japonez. Conform celor de la Insider Gaming, s-ar părea că vorbim deja despre un produs care se află în proces de dezvoltare, compania încercând să prindă fereastra de lansări de la finalul anului 2024.

Afirmațiile jurnaliștilor de la Insider Gaming sunt susținute și de un patent înregistrat de Mark Cerny, arhitectul care a adus la viață PlayStation 5. Acest patent este pentru o metodă prin care poate fi îmbunătățită performanța în Ray Tracing. Bine, în punctul ăsta nici n-ar trebui să ne mire – PS5 a fost lansat în noiembrie 2020, deci o lansare prin aceeași perioadă a anului 2024 pare destul de logică.

Informațiile despre PlayStation 5 Pro mi se par cât se poate de normale

Coincidența face ca această informație să vină la câteva zile după ce Sony a „leak-uit” perioada de lansare a următoarei generații de console, PlayStation 6 care ar urma să vină undeva în 2027 – 2028. Dacă aruncăm o privire în spate, la generațiile anterioare, cam șapte ani este media de viață a unei console. Ba mai mult, undeva pe la jumătatea acestui ciclu apare și o versiune Slim sau Pro sau S sau mai știu cum, deci lucrurile nu fac decât să-și urmeze cursul destul de normal.

Unii ar putea considera că toată criza de chip-uri a afectat Sony atât de mult încât un PlayStation 5 Pro nu ar fi posibil – dar nu uitați că după întreaga nebunie și revenirea la normalitate a stocurilor și a prețurilor, piața s-a cam potolit. Vânzările de hardware au început să scadă treptat, iar până când o ieși un PS5 Pro în iarna viitoare (dacă se aliniază toate planetele) situația va fi și mai ok, întrucât producătorii vor avea mai multe produse decât pot vinde – adică reduceri.

Plus că mai trebuie să luăm în considerare și PSVR 2. Am apucat să mă joc puțin și sunt de părere că  amenință destul de tare sistemele de realitate virtuală pentru PC. Nevoia pentru hardware mai puternic este acolo, așa că mi se pare că finalul anului viitor pică numai bine ca dată de lansare. Până atunci o să găsim si PSVR 2 în stoc, o să avem și jocuri pentru care să merite achiziția și per total, va fi momentul de peak al acestei generații de console.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares