Press "Enter" to skip to content

Wasteland 3: Cerințe de sistem și toate cele

Deșertul radioactiv este haios la prima vizită, dar după a patra deja devine cam repetitiv. Ca urmare, Wasteland 3 se mută într-un loc ceva mai înghețat, dar nu va fi lansat la iarnă, ci în primăvară.

Cu ocazia evenimentului X019 de săptămâna trecută, studioul inXile (o ramură a Microsoft) a dezvăluit câteva informații noi destul de importante despre joc. Pe de o parte avem un nou trailer, intitulat 1987.

Pe de alta, avem data finală de lansare a jocului. Îl vom vedea pe 19 mai 2020. Atunci va sosi într-o stare destul de neobișnuită pentru studioul inXile, cea 1.0. Fără Early Access, fără ani petrecuți în testare. Va fi lansat. Iar apoi vom vedea cât de benefică este influența celor de la Microsoft asupra calității unui joc făcut de un studiou ce avea oarecare dificultăți cu finisarea proiectelor sale.

Iar acum, cerințele de sistem. Dacă nu aveți chef să le citiți, nu sunt mari. Jocul totuși arată mai bine ca Wasteland 2, probabil la partea grafică având o contribuție și creatorii lui Stasis.

Minim

  • OS: Windows 8.1 sau 10 pe 64 biți
  • CPU: Intel Core i3 2120 sau Phenom II X4 960T
  • RAM: 8GB
  • Video: GeForce GTX 750 Ti sau Radeon RX 460
  • Stocare: 22GB

[Overclock 3D]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares