Press "Enter" to skip to content

Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint Review: jucaţi înainte să judecaţi

Aşa cum o fac de obicei atunci când testez un titlu în cazul căruia am avut ocazia să încerc şi o versiune preliminară, de preview, înainte de a continua cu această recenzie, vă recomand călduros să citiţi articolul nostru exclusiv despre Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint. În cadrul acestuia, veţi putea găsi primele impresii despre această nouă realizare a studiourilor Ubisoft, eliberându-mă, astfel, de îndatorirea de a prezenta aceleaşi lucruri încă o dată.

Acestea fiind spuse, consider că Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint este unul dintre cele mai nedreptăţite jocuri ale anului, atât notele venite din partea criticilor de specialitate, cât şi părerile utilizatorilor nefiind deloc măgulitoare pentru cea mai recentă creaţie a studioului Ubisoft Paris. Sigur, din multe puncte de vedere, înţeleg nemulţumirile legate de Breakpoint: avem din nou de-a face cu formula deja brevetată de a împacheta un open world de mari dimensiuni, împânzit de tot felul de misiuni mai mult sau mai puţin repetitive şi asezonat cu un sistem de RPG şi loot uşor de digerat, à la Destiny, într-un ambalaj de tip “live service”, ale cărui promisiuni iniţiale poate se vor adeveri după 1-2 ani, când jocul va ajunge “la maturitate”.

Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Ceea ce nu înţeleg este de ce lumea reacţionează abia acum? Ubisoft merge în această direcţie de câţiva ani buni, alterând serii ce odată scriau istorie (precum Assassin’s Creed) cu aceste mecanici de joc dăunătoare, care nu aduc prea multă valoare adăugată şi îngrădesc, într-o anumită măsură, progresia naturală din aceste jocuri.

Nu o dată ne-am plâns, de-a lungul timpului, de abordările de acest gen, review-urile noastre pentru Tom Clancy’s The Division, Assassin’s Creed Origins sau chiar pentru mai recentul Assassin’s Creed Odyssey atrăgând atenţia asupra acestor aspecte. Şi nu a fost doar cazul jocurilor Ubisoft, de acelaşi tratament a beneficiat şi Destiny 2, spre exemplu, o altă continuare care a pus cifrele şi conceptul de “live service” mai presus de experienţa de joc propriu-zisă. Asta în timp ce alte publicaţii, acum vocale în privinţa noului Breakpoint, ridicau în slăvi aceste titluri…

Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Aşadar, mă văd nevoit să întreb din nou: de ce atât de multă ură legată de Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint? O nelămurire pe care, personal, nu mi-o pot explica, mai ales în condiţiile în care Breakpoint măcar încearcă să rezolve unele dintre problemele amintite mai sus, chiar dacă nu reuşeşte mereu. Spre exemplu, apreciez enorm faptul că, în marea de mecanici de tip looter shooter, s-a strecurat şi o doză de bun-simţ, progresul în cadrul campaniei nemaifiind îngrădit de tot felul de limitări artificiale. Spre exemplu, un inamic uman, indiferent de cât de bine echipat şi ameninţător pare să fie, va putea fi doborât de 1-2 gloanţe bine plasate. Şi asta chiar şi folosind armele cu care ai început jocul. Sigur, vor exista şi momente în care vei avea de înfruntat şi adversari nu atat de uşor de învins, insula Auroa aflându-se totuşi sub supravegherea constantă a tot felul de drone robotizate, unele de dimensiuni apreciabile şi deloc prietenoase.

Totuşi, elementul tactic prezent în titlurile mai vechi ale seriei îşi face simţită prezenţa şi aici, chiar dacă într-o manieră ceva mai diluată. În continuare, cu sau fără coechipieri umani, îţi poţi croi niste strategii de abordare a situaţiilor mai delicate, când abordarea de tip Rambo pur şi simplu nu dă rezultatele scontate. Spre exemplu, jucând în mod cooperativ alături de un prieten bun, după câteva tentative ratate de a prelua controlul asupra unui întreg campus păzit de inamici, am ajuns la concluzia că ar trebui să ne concentrăm pe o singură clădire. Pereţii înalţi ai acesteia ne-au oferit, mai apoi, adăpostul necesar pentru a putea înfrunta, pe rând, forţele inamice ce ocupau acel complex.

Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Şi, având în vedere că din Breakpoint lipsesc la această oră camarazii controlaţi de AI (pe care îi regăseam în titlurile mai vechi ale seriei), chiar vă recomand să faceţi tot posibilul pentru a aborda acest joc în mod cooperativ, alături de prieteni. Misiunile câteodată insipide, alteori confuze, devin suportabile şi chiar amuzante atunci când aveţi alături unul sau mai mulţi camarazi. De multe ori aceste obiective vor deveni, la rândul lor, facultative, primând experimentele executate în echipă de genul “ce-ar fi dacă ne-am paraşuta fiecare din propriul elicopter chiar deasupra bazei ăleia, bombardând inamicii cu o veritabilă ploaie de elicoptere aflate în derivă?”. Sigur, poţi progresa în poveste, sau te poţi dedica acestui gen de abordare sandbox, alegerea fiind a ta, un lucru deosebit de important pentru un joc care promovează libertatea de mişcare şi decizie (şi aproape inexistent în alte open world-uri de la Ubisoft).

Aminteam totuşi de unele misiuni insipide, ba chiar confuze, din Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint. Şi aici nu vorbesc neapărat despre anumite personaje secundare fără niciun aport semnificativ în poveste, pe care le dai uitării imediat ce le-ai întâlnit, şi nici de firul narativ destul de stereotipic al jocului, ci de acele obiective câteodată neclare, care te trimit într-o baza pentru a descoperi ceva, însă acel “ceva” nu este de găsit şi trebuie să-ţi toci nervii şi răbdarea în încercarea de a înţelege ce a vrut de fapt “poetul” să spună în briefing-ul acelei misiuni. Iar multe dintre aceste obiective sunt dependente de acumularea anumitor indicii şi apoi rezolvarea “enigmei” într-un meniu dedicat din joc. Un pas suplimentar, complet inutil în contextul unui third person shooter, care nu face decât să accentueze design-ul prea complicat al meniurilor.

Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Nu o dată am înjurat printre dinţi, săpând prin meniurile jocului după nişte opţiuni simple, precum upgrade-ul skill-urilor, selectarea misiunii active, rezolvarea acestor cazuri bazate pe indiciile acumulate sau chiar banalul invert mouse. Totuşi, aceste meniuri complexe şi mult mai stufoase decât ar fi fost cazul au şi avantaje: nici eu, şi nici amicul cu care am parcurs bună parte din joc, nu am dat de meniul aferent microtranzacţiilor, un alt element deosebit de hulit din Ghost Recon Breakpoint. Asta demonstrează “utilitatea” acestora în joc, fiind de admirat faptul că Ubisoft a ales să nu le împingă în feţele jucătorilor drept elemente indispensabile. Evident, acest aspect nu scuză implementarea acestui gen de achiziţii suplimentare într-un joc deja destul de scump, însă, mă văd nevoit să o repet, companiile precum Ubisoft aleg astfel de soluţii, nu neapărat etice, tocmai pentru că jucatorii le achiziţionează şi folosesc în mod frecvent. Cu alte cuvinte, dacă nu mai vreţi microtranzacţii în jocuri, încetaţi să vă mai cheltuiţi banii pe ele.

Înainte de a încheia, merită spuse câteva lucruri şi despre ediţia pentru PC pe care am avut ocazia să o încercăm: pe sistemul nostru de test, echipat cu procesor Intel Core i7 6700, 16 GB de memorie RAM şi placă video NVIDIA GeForce RTX 2800 Ti, Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint s-a mişcat de la bine în sus, rareori coborând sub 60 de cadre pe secundă (în rezoluţie 3440×1440, cu toate detaliile împise la maximum). Am apreciat de asemenea şi posibilitatea de a afişa HUD-ul corect atunci când este folosit un afişaj ultra-wide, dar şi implementarea facilă a unui Photo Mode. Totuşi, nu înţeleg de ce camera setată pe invert mouse nu funcţionează corespunzător şi în cadrul acestui Photo Mode? Sau de ce jocul insistă în mod obsesiv şi absolut deranjant să-mi mute orientarea camerei de pe un umăr al personajului central pe celălalt tocmai când mi-e lumea mai dragă în mijlocul acţiunii?

Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clncy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Tom Clancy’s Ghost Recon BreakpointTom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

În rest, jocul arată bine, cu rezervele pe care le poţi avea în mai toate jocurile open world ce includ un ciclu dinamic noapte-zi. Cu alte cuvinte, iluminarea poate varia în funcţie de ora din joc sau de efectele meteorologice ce-şi pot face apariţia. Şi, odată cu iluminarea, poate varia şi calitatea grafică, poziţionarea soarelui fiind capabilă să facă diferenţa dintre o junglă deasă, plină de umbre şi vegetaţie animată, sau un decor fad, din care lipsesc contrastul şi detaliile. La capitolul audio, lucrurile sunt menţinute pe linia de plutire în principal graţie interpretării actorilor din rolurile principale, Jon Bernthal ieşind în evidenţă, după cum era de aşteptat.

În concluzie, în mod sigur nu putem spune despre Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint că ar fi vreo capodoperă. Însă, în niciun caz nu avem de-a face cu dezastrul prezentat de o bună parte a presei de profil, din anumite puncte de vedere acest joc fiind superior multor titluri similare. Totuşi, înainte de a porni în misiunea de salvare de pe insula Auroa, va recomand călduros să mai convingeţi cel puţin un prieten să vă acompanieze în modul co-op şi, dacă mai aveţi răbdare, să aşteptaţi până cand veţi putea achiziţiona Ghost Recon Breakpoint la un preţ semnificativ redus faţă de cel iniţial.

Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint

Articol preluat de pe go4it.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares