Press "Enter" to skip to content

De ce crește Bitcoin și piața de criptomonede

Cum avem un pic de haos pe Wall Street generat de problemele băncilor regionale, iată că pe piața crypto am avut o evoluție total opusă, mai toate monedele crescând destul de mult. O evoluție destul de ciudată ținând cont de corelațiile avute până acum între activele mai riscante. Să analizăm puțin situația.

Bitcoin (BTCUSD) a crescut luni cu 13,5% la 24.390 dolari și Ether (ETH) cu 7% la 1.675 de dolari deși autoritățile au închis duminică Signature Bank, ultima bancă prietenoasă cu aceste criptomonede, punând astfel paie pe foc speculațiilor că autoritățile de reglementare încearcă să zdrobească industria prin tăierea legăturilor cu lumea bancară. Ca să vă dați seama de implicațiile negative ale căderii Signature Bank, Coinbase (COIN) a declarat că valoarea depozitelor la aceasta erau de 240 de milioane de dolari, în timp ce depozitele Paxos erau de aproximativ 250 de milioane de dolari.

Această veste proastă pare să fie totuși o veste bună pentru criptomonede, pentru că este destul de probabil acum ca Rezerva Federală (FED) să încetinească sau chiar să oprească majorările de dobândă, ceea ce implică un impuls important pentru toate activele considerate riscante, cum sunt și aceste criptomonede.

De asemenea, traderii au închis ieri poziții short Bitcoin (BTCUSD) în valoare de peste 100 de milioane de dolari, poziții acumulate mai ales pe scăderea prețului și pe știrile negative de săptămâna trecută. Lichiditatea pe piață a fost scăzută pentru că mulți jucători aveau sume blocate în băncile închise iar pentru a închide aceste poziții short a fost nevoie să crească prețul destul de agresiv. Un alt motiv al exploziei prețului a fost și conversia Binance de BUSD în valoare de 1 miliard de dolari în Bitcoin (BTCUSD), Ether (ETH) și alte criptomonede pentru a susține piața, contribuind astfel la presiunea pe cumpărare.

Din punct de vedere tehnic, Bitcoin (BTCUSD) va trebui să depășească rapid cele două maxime anterioare de la 25.200 pentru a se înscrie pe un trend pozitiv pe termen mediu. Putem avea această evoluție chiar astăzi odată cu datele despre inflația din februarie din SUA, o scădere a acesteia ar duce aproape automat la nicio intervenție FED asupra dobânzii la ședința din 22 martie, cu implicații pozitive asupra prețului pentru criptomonede.

Ceea ce e sigur însă este că vom avea o volatilitate ridicată în următoarele săptămâni. Încercați cu exerciții de respirație ca să nu faceți vreo tranzacție nesăbuită.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares