Press "Enter" to skip to content

Nvidia are rezultate stelare în Q2 – venituri în creștere cu peste 100% față de anul trecut

Nvidia (NVDA) a publicat aseară după închiderea ședinței de tranzacționare din State rezultatele trimestrului al doilea, rezultate care au fost peste orice așteptări, precum și o previziune pentru veniturile din trimestrul al treilea la fel de optimistă, și asta datorită adopției inteligenței artificiale din ce în ce mai activă. În premarket cotația a urcat chiar și cu 10% și cu siguranță prețul va sări peste 500 de dolari pe acțiune pentru un nou maxim istoric.

Veniturile trimestrului au fost de 13,51 miliarde de dolari comparativ cu 6,7 miliarde de dolari înregistrați anul trecut în aceeași perioadă pe seama unei creșteri de 171% a veniturilor centrelor de date. Nvidia a precizat că aceste vânzări au fost impulsionate de cererea din partea furnizorilor de cloud și a marilor companiilor de vânzări online: “cererea puternică” pentru platforma HGX a companiei „s-a datorat în primul rând dezvoltării unor modele mari de limbaj și de inteligență artificială generativă” a declarat CFO-ul Colette Kress.

Profitul net al trimestrului a fost de 6,19 miliarde de dolari, de 9 ori mai mare decât cele 656 milioane de dolari înregistrate anul trecut ceea ce a dus la creșterea puternică a marjei de profit la 71,2% față de 45,9% anul trecut și de la 64,2% din primul trimestru. Extrem de impresionant, aș zice.

Nvidia estimează o creștere importantă a veniturilor în trimestrul al treilea

În ceea ce privește previziunile trimestrului următor, Nvidia estimează venituri între 15,68 miliarde de dolari și 16,32 miliarde de dolari din care 9,15 miliarde vânzări ale centrelor de date; așteptările pieței erau înainte de prezentarea rezultatelor pentru venituri de 12,59 de miliarde.

Totodată, Nvidia a precizat că odată cu creșterea exponențială a cererii de cipuri au început să apară probleme cu furnizorii de materii prime și chiar dacă compania a certificat noi furnizori, cel mai probabil nu vor fi capabili să satisfacă în viitorul apropiat întreaga cerere.

Capitalizarea Nvidia (NVDA) a depășit mia de miliarde de dolari în iunie și odată cu creșterea ce o va avea azi, se va consolida pe locul al cincelea al topului companiilor din Statele Unite ca mărime după Apple, Microsoft, Alphabet și Amazon. Deși toți au investiții masive în inteligența artificială, ultimele trei se străduiesc să-și doteze centrele de date cu noi echipamente AI pe fondul aprovizionării limitate. Iar faptul că toate sunt din domeniul tehnologic denotă că economia americană s-a schimbat profund în ultimii ani iar vechea economie își pierde pe zi ce trece din importanță.

Din păcate, concurența este destul de inertă, atât AMD cât și Intel nu reușesc să producă mai nimic iar o concurență puternică este importantă pentru un ecosistem de inovare sănătos. Cel mai probabil cotația Nvidia va mai crește în zilele următoare – sky is the limit now, deși la ce creștere a experimentat anul acesta, nu sunt excluse și niște marcări de profit. E clar că Nvidia este mult supraevaluată acum, mai ales din punct de vedere al cashflow-ului, dar la fel de adevărat este că orice tehnologie inovatoare a avut un lider.

Cei care au pierdut trenul spun că Nvidia este mult supraevaluată, ceilalți îl laudă pe Domnul nostru Isus că au avut inspirație. Cine va rămâne cu cartoful fierbinte în mână, asta vom vedea cel mai probabil anul viitor.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares