Când vine vorba de cripto-monede, nu pot să nu mă gândesc la prietenii care încă se oftică la gândul că ar fi putut investi în Bitcoin, atunci când moneda nu valora mare lucru. Scepticismul firesc și informațiile puține legate de tot ceea ce înseamna o criptomonedă, într-un moment în care puțină lume știa cu ce se mănâncă, iar și mai puțini i-au văzut viitorul luminos, i-a făcut să stea deoparte. Acum, cu un singur Bitcoin, și-ar fi putut cumpăra fiecare câte un apartament, lejer.
În topul preferințelor par să urmeze cripto-monedele Etherium, Dogecoin și Litecoin, de unde și expozia de ferme de minat cripto-monede, care s-au răspândit atât de mult, iar multe dintre ele sunt atât de mari, încât au ajuns să contribuie la accentuarea crizei de chip-uri grafice, să provoace probleme în sisteme energetice și, implicit, să polueze planeta, punând umărul la încălzirea globală prin emisiile lor de carbon în atmosferă. Nu-i de mirare că în China a început o veritabilă cruciadă a oficialitatăților împotriva fermelor de acest fel, dar poate din cu totul alte motive decât cele enumerate mai devreme. Ca efect neașteptat, valoarea Bitcoin a crescut imediat. Ia-o p-asta, ilustru conducător!
Succesul Bitcoin a transformat piața financiară mondială și a dat startul unei revoluții care continuă prin apariția de noi cripto-monede, ce par să răsară precum ciupercile după ploaie. Bineînțeles că în lipsa unei reglementări clare multe dintre ele se dovedesc a fi țepe, dar asta nu înseamnă că nu vor exista în continuare investitori dornici să se îmbogățească “peste noapte“. Nu neapărat precum cei care au investit în Bitcoin când moneda respectivă abia făcea ochi, dar pe aproape. Iar cu cât o nouă monedă pare mai credibilă, cu atât tentația de a investi în ea este mai mare.
Istoria ne-a arătat că ceea ce poate porni ca o glumă (vezi moneda Dogecoin), se poate dovedi a fi o investiție profitabilă, iar ceea ce pornește ca un proiect ambițios, poate echivala cu un faliment răsunător al investitorilor și o fugă profitabilă a fondatorilor. Cel mai recent exemplu în acest sens – cripto-moneda SQUID.
Pentru cine nu a auzit de cel mai recent serial de succes Netflix, Squid Game (Jocul calamarului), acesta este povestea a 456 de jucători ce provin din toate păturile sociale – toți înglodați în datorii mai mari decât pot duce – pe care o organizație misterioasă îi provoacă la o serie de jocuri ale copilăriei. Miza – aproximativ 33 milioane de euro. Câțiva norocoșii pleacă acasă plini de bani, iar ceilalți în sicrie.
Nu a durat mult și succesul serialului sud-coreean a depășit granițele televiziunii, transformându-se într-un veritabil fenomen. Practic, nu există platformă socială care să nu abunde în caricaturi, meme-uri, detalii despre serial și idei de mai departe pentru universul Squid Game. Atât de multe, încât nu mai sunt atât de nerăbdător să îl vizionez. Există deja inclusiv ideea unui joc video, dar dintre toate, ce mi-a atras atenția a fost apariția unei cripto-monede numită SQUID, inspirată de serial, dar neafiliată cu acesta. Ceea ce a pornit ca o treabă relativ serioasă s-a transformat, într-adevăr, într-o afacere bănoasă, dar nu pentru toată lumea. La o lună de la apariția ei, inițiatorii marii scheme financiare – anonimi, evident – și-au luat tălpășița cu 3,3 milioane de dolari, iar investitorii care au rămas cu criptomonede SQUID în portofele s-au trezit că nu prea mai au ce face cu ele. Numărul lor – peste 40 000; numărul câștigătorilor – câțiva hoțomani, și nimeni n-are habar cine sunt ei. În mod ironic, raportul te duce cu gândul la serial.
Vestea cea mare a venit imediat după ce site-ul “oficial” al cripto-monedei, precum și la fel de oficialul cont Twitter al acesteia, au picat brusc, iar cei care au avut proasta inspirație să cumpere SQUID – mai ales când criptomoneda era ”pe val”, în săptămâna când valoarea acesteia a sărit de la 38 de dolari, la aproape 3 000 – s-au trezit că nu mai pot recupera nici măcar de-o franzelă sau o cutie cu chibrituri. SQUID a ajuns să valoreze, ultima dată când m-a interesat, 0.0004 dolari.
Be First to Comment