Press "Enter" to skip to content

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition este cea mai tare lansare de anul ăsta și poate din istorie (review)

Era o zi ca oricare alta în care stăteam prin studio și contemplam la următoarea vacanță. Vremea frumoasă, răcorică, nițel soare cât să țină temperatura pe la vreo 21. Ce să mai? O frumusețe de zi. Nici n-aveam cum să intuiesc vreodată că fix în timp ce mă bucuram de o luni liniștită, urmează să mă lovească în cap o cărămidă. Și mai în glumă mai în serios, m-am trezit pe masa de teste cu două cărămizi: una d-aia roșiatică, clasică, de-o pui cu mâzgă gri în fundație și-ți faci coșmelie, iar cealaltă de la NVIDIA, pe numele ei complet, NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition. Și înainte de a vă lua de mine că am făcut-o cărămidă, lăsăți-mă să mă motivez. E singura cărămidă de care m-am bucurat vreodată!

M-am apucat s-o întorc pe toate părțile ca să văd ce are nou și ce-am descoperit a fost un produs foarte interesant care poate marca o nouă eră pentru NVIDIA. Și nu doar că arată bine și e construită mișto, da’ mai e și a naibii de puternică. Știu că unii veți spune că este normal, dar credeți-mă, habar nu aveți ce vă așteaptă. În plus, placa asta este răspunsul celor de la NVIDIA pentru toată hatereala gratuită pe care compania a primit-o în ultimele luni: ba că o să consume 850W, ba că nu se mai lansează oricum și dacă iese e proastă… tâmpenii d-astea aruncate pe internet pe burtă goală de unu’ și altu’ care cred ei că le știu pe toate. Și chiar dacă și eu, din poziția de jurnalist tech, sunt câteodată vinovat de probagarea unor informații de genul, astăzi este ziua în care NVIDIA și-a spălat din păcate. Da, da, au dat-o și ei în bară, dar să nu uităm și lansările bune și produsele care ne-au făcut să iubim brandul de-a lungul anilor.

Mă simt totuși obligat să vin cu un reminder: ăsta nu este un produs “de saraki”. La MSRP-ul comunicat de producător este anything but și trebuie tratat ca atare, așa că pentru cei care își caută o nouă placă video pentru CSGO la FullHD, review-ul asta o să rateze subiectul mai rău decât rateaz eu orele de venit la birou dimineață. Dar n-o mai lungesc, deci haideți să descoperim împreună ce știe să facă noua NVIDIA GeForce RTX 4090!

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders EditionNVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition

Să facem cunoștință cu Ada Lovelace și generația RTX 4000!

Cum v-am obișnuit în ultimii ani, înainte de a vorbi despre placa în sine vreau să aprofundăm puțin subiectul legat de arhitectură. În acest fel putem înțelege mai bine cum și de ce este RTX 4090, ei bine… RTX 4090. Pentru a pune lucrurile puțin în context, o să aruncăm o privire rapidă la generația precedentă: RTX 3000. Aceasta a fost construită pe arhitectura intitulată Ampere și are la bază procesul de fabricație pe 8nm de la Samsung. O mișcare cu care NVIDIA a schimbat puțin jocul și a pășit într-un teritoriu nou cu un partener de nădejde. Și chiar dacă a mers bine și Ampere a fost o arhitectură bună, tabăra verde s-a întors la vechea dragoste și alături de cei de la TSMC au dezvoltat Ada Lovelace.

La baza noii arhitecturi de plăci video stă un proces de fabricație pe 4nm care permite includerea a peste 76.3 miliarde de tranzistori și peste 18.000 de nuclee CUDA. Iar dacă numerele astea sună SCI-FI, trebuie să luăm în calcul și multiprocesorul de streaming (SM) care a fost îmbunătățit simțitor, memoria super-rapidă GDDR6X și noile nuclee de Ray Tracing și AI. Împreună fac din RTX 4090 și întreaga sa familie de produse, o lansare extrem de interesantă care zdrobește vechea generație și care, pentru prima dată, oferă un sens întregii nebunii cu Ray Tracing. Este prima serie de la GTX 1000 încoace care cred că merită cu vârf și îndesat, iar asta este o părere doar așa, după întrevederea cu RTX 4090. Ori unde celelalte plăci din serie nu vor fi chiar atât de puternice, îmbunătățirile introduse de flagship își vor face simțită prezența și acolo.

Ok, acum nu o să mă apuc să vă plictisesc cu nșpe mii de date tehnice în care vă vorbesc într-o romgleză tocilarizată ce naiba înseamnă fiecare schimbare din asta. Dar vă pot face un rezumat ca să înțelegeți măcar așa, în mare, care e schema cu RTX 4000. Avem prima dată un salt la următoarea generație de orice: nucleele pentru Ray Tracing au ajuns la cea de-a treia generație și oferă performanță mult mai mare, iar nucleele AI sunt de două ori mai puternice decât cele regăsite pe RTX 3000, ceea ce se traduce într-o eficiență crescută a tehnologiei DLSS. Mai avem și encoderele care au ajuns la cea de-a opta generație și oferă în continuare suport pentru AV1, dar mai vin și cu timpi mult mai mici în task-uri grele, precum randare de video 4K. Iar așa, ca întreg, placa asta video și suratele ei sunt atât de puternice încât NVIDIA nu s-a ferit deloc să folosească 8K peste tot unde-a putut s-o facă.

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders EditionNVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition

Și chiar așa scria în notițele primite de la producător alături de RTX 4090: “yada, yada, îți recomandăm să efectuezi testele doar la rezoluții 4 și 8K întrucât toate procesoarele creează efect de bottleneck cu placa asta.” Băi, și dacă n-am ras când am citit asta. Adică las-o mă-ncolo de treabă, încerci tu, NVIDIA, să-mi explici mie că Ryzen 9 7950X și Core i9-12900KF nu-s de-ajuns pentru asta? Io-s mare specialist cu super platformă. Și încă râd, doar că de data asta rad de cât de naiv am fost, ori mai de grabă ignorant atunci când am luat în derâdere ce scria acolo.

Așa că haideți să facem cunoștință cu platforma de test: carcasa o știți, aceeași jucărie open-air pe care-mi montez toate nebuniile venite la teste, sursa aia be quiet! de 1200W pe care o folosim de vreun an… doar că de aici se cam termină asemănările cu recenziile trecute. Până acum aveam 12900KF-ul montat pe platformă, doar că s-a întâmplat un AMD între timp și-am ajuns să rulăm noul Ryzen 9 7950X alături de 16GB de memorie RAM DDR5 la 6000MT/s (mega-transferuri pe secundă) și SSD-uri d-astea super-duper rapide de la Samsung. Și na’, când le ai pe toate nu prea îți vine să crezi că o placă video poate să-ți pună-n fund întreaga uzină. Dar o să vedeți în ceea ce urmează că ăștia de la NVIDIA nu au doar gura mare, ci au și spate, vorba jucătorilor profesioniști de barbut de lângă păcăneaua de la colțul blocului.

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition

Și să nu credeți c-am uitat de cărămidă, așa că o să comparăm cele două modele pentru a vedea ce știu să facă. Una e roșie, alta e gri cu negru. Una se sparge ușor dacă o dai de pământ, de cealaltă ți-e milă. Asta roșie este ieftină și poate fi cumpărată bulk…. stai mă, ce naiba? Am greșit lista de specificații. Voiam să compar cu RTX 3090 Ti, dar m-am în cărămizi și specificații.

Știți ce? Nici nu are sens să-mi mai răcesc degetele de pomana, așa că aveți în tabel tot ce vă trebuie iar eu fac pe naratorul doar așa, pe câteva chestii mai importante. Spre exemplu dacă alea 10.752 de nuclee CUDA de pe RTX 3090 Ti vi se păreau multe, cum vă sună 16.384 pe RTX 4090? Ori nucleele alea despre care am tot vorbit mai devreme; RTX 3090 Ti avea 336 de nuclee Tensor din cea de-a treia generație, alături de 84 de nuclee RT din a doua generație. 4090-ul este mai cu cojones și vine cu 512 nuclee Tensor din generația a patra și 128 de nuclee de Ray Tracing, desigur, din generația a treia. Deci nu a crescut doar numărul binișor în ambele cazuri, ci a crescut și eficiența acestor nuclee.

Specificații RTX 3090 Ti RTX 4090
Clustere de procesare grafică 7 11
Clustere de procesare a texturilor 42 64
Multiprocesoare de streaming 84 128
Nuclee CUDA 10752 16384
Nuclee Tensor 336
(a treia generație)
512
(a patra generație)
Nuclee RT 84
(a doua generație)
128
(a treia generație)
Unități de texturare 336 512
ROPs 112 176
Frecvență Boost 1860MHz 2520MHz
Frecvența memoriei 10500MHz 10501MHz
Memory Data Rate 21 Gbps
L2 Cache 6144 KB 73728 KB
Memorie video 24GB GDDR6X
Interfața memoriei 384-bit
Lățimea de bandă a memoriei 1008 GB/s
Rată de texturare 652 GigaTexels / secundă 1290.2 GigaTexels / secundă
Proces de fabricație Samsung 8nm 8N TSMC 4nm 4N
Număr de tranzistori 28.3 miliarde 76.3 miliarde
Conectori 3x DisplayPort
1x HDMI
Format Triple-Slot
Alimentare 1x 16-pin NVIDIA
(3x 8-pin PCIe)
1x 16-pin NVIDIA
(4x 8-pin PCIe)
Sursă minimă 850W
Total Graphics Power (TGP) 450W
Temperatura maximă pe GPU 93* C 90* C
Interfață PCI Express Gen 4

Nici frecvențele nu sunt rele deloc. Unde flagship-ul generației trecute făcea 1860MHz în Boost, asta nouă zburdă pe lângă ea la 2520MHz. Și are și mai mult cache, adică 73MB versus 6MB. Avem și chestii care-au rămas neschimbate, precum memoria GDDR6X. Ambele plăci oferă o frecvență a memoriei de 10.500MHz și o valoare Memory Data Rate de 21Gbps. Capacitatea este aceeași la 24GB și interfața de 384 de biți este un alt punct comun.

Din punct de vedere fizic nu sunt prea multe diferențe: ambele plăci în varianta Founders Edition vin în format triple-slot, adică arată într-o carcasă ca o vacă într-un țarc de găini, vin cu TGP de 450W, folosesc interfață PCIe 4.0 și necesită o sursă de minim 850W. Aici fac un mic asterix, întrucât RTX 4090 vine cu același port proprietar de alimentare de la NVIDIA, dar în loc de trei conectori de 8 pini, adaptorul vine cu patru. Să nu vă speriați: al patrulea este în plus și este recomandat pentru cei care vor stabilitate sporită ori vor să facă overclock și să îi dea mai tare în gură plăcii. În realitate, cele trei conexiuni de 8 pini sunt de ajuns cât să ruleze bine întrucât un cablu de acest fel asigură 150W. Patru din astea înseamnă 600W, plus ăia 75W din slotul PCI-Express. Deci nu e necesar dacă valoarea TGP de 450W este reală. Și vom discuta și despre asta, nu vă faceți griji.

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders EditionNVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition

Dar ia gata că m-am murdărit de specificații la gură. Un alt aspect prin care RTX 4090 se aseamănă cu suratele sale din generația trecută este sistemul de răcire. It’s the same, but better. Adică toată placa este iarăși un radiator cu două ventilatoare dispuse pe ambele fețe. Doar că de data asta radiatorul este sesizabil mai gros și automat, diagonala ventilatoarelor a trebuit să crească pentru a putea muta destul aer prin atâta tablă.

Sistemul de răcire Founders Edition de pe RTX 4090 vine cu două ventilatoare de 120mm. Cel de pe față răcește nucleul grafic și componentele din jur, în timp ce ăla de pe spate suge aerul cald din radiator și-l dă afară pe sus. Da, da, nu e montat greșit, ci așa tre’ să se învârtă ca să meargă optim. Și cât suge el aerul din radiator, îl și plimbă puțin până apucă să se încingă, deci răcește și restul de placă în proces. Și unde RTX 3000 era cam gălăgioasă față de unele modele de top, de data asta nici măcar nu mai auzi placa; ăsta este, desigur, meritul ventilatoarelor mai mari care nu prea trec de 1.000RPM în momentul în care placa este băgată în load. Iar temperaturile… boy, oh boy, aici avem o discuție foarte interesantă. Dar știți ce? O să vă zic după ce vă arăt cât de puternică este 4090.

Placa asta e așa rapidă că riscă să-și ia amendă de viteză

Ce s-o mai încoa’ și-n colo? Haideți să aruncăm o privire peste rezultatele obținute de NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition în teste. Am folosit o suită destul de standard pentru astea sintetice, dar am făcut și câteva adăugiri noi, iar pe partea de gaming am respectat ce a spus NVIDIA. Așadar, nema teste la 1080p și 1440p și lăsați-mă să-mi termin ideea: nimeni întreg la cap, care are bani de RTX 4090, nu o să folosească un monitor cu rezoluție sub 4K. Și ce spunea NVIDIA vis-a-vis de limitare este cât se poate de real, întrucât puținele teste la 1440p pe care începusem sa le fac erau limitate grav de procesor. Și ce e mai amuzant este că până și la 4K apar câteva limitări, iar în jocuri precum Guardians of the Galaxy, activarea tehnologiei DLSS nu are niciun efect pentru că placa nu stă nici măcar în 80% utilizare.

Benchmark Scenariu Rezultat
3D Mark
TimeSpy 27603
TimeSpy Ultra 17559
FireStrike Extreme 41746
FireStrike Ultra 24483
Port Royal 24928
SuperPosition 4K Optimized 32002
V-Ray
GPU RTX 5974
GPU CUDA 4316
Blender 3.1.0
Monster 6454
Junkshop 2978
Classroom 3028
OctaneBench 2020.1.5 Scor Total 1304

Dar haideți să începem cu începutul și avem rezultatele din 3D Mark. Să luăm ca exemplu TimeSpy, unde RTX 4090 a obținut un scor de 27.603 puncte. În contrast, RTX 3090 Ti a scos 20.374. Deci o diferență de 35% în acest prim test. Mergem mai departe în FireStrike Extreme unde am obținut 41 de mii de puncte și am rămas prost… știu că e și procesorul vinovat pentru asta, însă în viața mea n-am văzut rezultat atât de mare, iar în comparație cu ce-am scos acum, când am testat RTX 3080 Ti cu un Core i9-12900KF am scos numai 25 de mii. Nici nu are sens să vă mai spun în procente cât de mult înseamnă asta, dar de amorul artei, vorbim despre 64 la sutică. WOW! Pe ecran mai aveți și variantele Ultra ale ambelor teste alături de Port Royal pe care l-am integrat în metodologia de testare începând cu 4090 ca să avem un maxim absolut de la care să coborâm în următoarele review-uri.

Benchmark Scenariu RTX 4090 RTX 3090 Ti
3D Mark
TimeSpy 27603 20374
FireStrike Extreme 41746 25097
SuperPosition 4K Optimized 32002 17693

Alt test important este SuperPosition unde am păstrat preset-ul 4K Optimized ca să pot să compar cu plăcile mai vechi. Și din nou, RTX 4090 nu bate, ci obliterează rezultatul obținut de 3090 Ti. Asta din urmă a scos 17.693 de puncte la momentul respectiv, în timp ce cărămida metalică a scuipat “numa” 32 de mii. Dar bine, astea-s teste așa, mai pentru tot sistemul, că includ și impactul procesorului. Deci zic că ar fi o idee mișto să aruncăm cele două flagship-uri în același ring și să vedem cum se compară atunci când se ia în considerare doar impactul plăcii video. Șiii, avem cam așa.

Benchmark Scenariu RTX 4090 RTX 3090 Ti
V-Ray
GPU RTX 5974 2954
GPU CUDA 4316 1708
Blender 3.1.0
Monster 6454 2722
Junkshop 2978 1460
Classroom 3028 1302

În testul GPU RTX din V-Ray, RTX 4090 a obținut un scor de 5.974 de puncte. RTX 3090 Ti a dat până în 3.000 în același test, deci diferență cam dublă. Ah și să nu credeți că alea 16.000 de nuclee CUDA nu se simt; în testul GPU CUDA din același software avem 1.700 de puncte pentru 3090 Ti, în timp ce 4090 defilează cu 4.316. După care avem și Blender 3.1.0. Aici vă spun doar așa, totalul de puncte de-a lungul celor trei teste: Monster, Junkshop și Classroom. Și sună cam așa: RTX 3090 Ti a obținut un total de 5.484 de puncte. Dacă aveți copii prin preajmă, rugați-i să-și pună mâinile la urechi pentru că ce urmează să vă povestesc este o crimă în toată puterea cuvântului. RTX 4090 a scos 6.453 de puncte doar în primul dintre cele trei teste și a adunat în total 12.460 de puncte. Adică de aproape trei ori mai mult decât 3090 Ti… fără intervenția procesorului, da?

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders EditionNVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition

Dar nimeni nu se joacă teste sintetice, așa că am trecut RTX 4090 printr-o serie ceva mai stufoasă de jocuri. Am urmat sfaturile NVIDIA, iar testele sunt doar la rezoluție 4K, întrucât nu se-ntamplă să avem un 8K prin birou și am adus în discuție și subiectul DLSS 3. Dar ăla mai târziu, ca să terminăm cu testele. Deci… jocuri, 4K, toate setările “ăn blană” și Ray Tracing activ. Și ca să marcăm așa lansare, începem cu un joc nelansat încă.

Joc Rezoluție Preset Medie FPS 1% Low
A Plague Tale: Requiem 3840 x 2160 Ultra 74 62
Cyberpunk 2077 3840 x 2160 Ray-Tracing Ultra 41 33
Forza Horizon 5 3840 x 2160 Extreme 139 108
Horizon Zero Dawn 3840 x 2160 Ultimate Quality 153 109
Marvel’s Guardians of the Galaxy 3840 x 2160 Ultra 154 108
Marvel’s Spider-Man 3840 x 2160 Very High 107 67
Metro Exodus Enhanced Edition 3840 x 2160 Extreme 74 46
Unreal Engine 5: Lyra 3840 x 2160 Epic 72 46

A Plague Tale: Requiem folosește motorul grafic Unreal Engine 5, ceea ce înseamnă că arată foarte bine, e optimizat foarte bine și ar trebui să tragă de hardware destul de serios. Iar asta mi-a dat o medie de 74FPS și o valoare 1% Low (one percent low) de 62 de cadre pe secundă. Și pentru cei care nu înțeleg de ce tot pomenesc de unu la sută ăsta, este vorba despre valorea minimă pe la care pică framerate-ul. În cazul jocului de față care are o medie de 74 de cadre, înseamnă că pe timpul gameplay-ului a fluctuat între valoarea asta și cele 62FPS care reprezintă 1% Low, ceea ce se traduce într-o experiență de joc fluidă.

Gata, mergem mai departe cu faimosul dezastru, iar în Cyberpunk 2077 avem o medie de 41 de cadre și o valoare 1% Low de 33. Performanța este ca de obicei, o dilemă, iar CD Projekt Red au încurcat atât de tare implementarea de Ray Tracing aici încât nici RTX 4090 nu e destul ca să te joci Cyberpunk la Ultra. În Forza Horizon 5 situația stă diferit, iar cu o medie de 139FPS și 108 pe 1% avem un joc care excelează din punct de vedere vizual, dar se bucură și de o optimizare de nota 10. Și este primul mare joc care merge la 4K cu peste 120FPS pe placa asta. Țineți minte, fără DLSS.

Următorul mare joc care merge cu multe cadre pe secundă este Horizon Zero Dawn care a obținut nu mai puțin de 153FPS. Și chiar dacă sunt motoare grafice diferite și câțiva ani diferență între ăsta și Guardians of the Galaxy, rezultatele au fost aproximativ identice. Așa că jocul de la Square Enix a obținut o medie de 154 de cadre pe secundă. Ambele titluri au oferit valori de peste 100 la 1% Low, deci nu vorbim de probleme atunci când vorbim despre consistența performanței.

Marvel's Spider-Man Remastered Ray Tracing NVIDIAMarvel's Spider-Man Remastered Ray Tracing NVIDIA

Marvel’s Spider-Man este jocul momentului așa că nu am putut să nu-l includ în sesiunea de teste. Din nefericire nu include o unealtă de benchmark, dar am improvizat eu una cu MSI Afterburner și același nivel rejucat cam în același mod ca să elimin cât mai multe diferențe. Și aici, cu totul la maxim și Ray Tracing activ, RTX 4090 obține nu mai puțin de 107FPS și o valoare minimă de 67.

În final, situația cu Horizon Zero Dawn și Guardians of the Galaxy se repetă, doar că de această dată cu Metro Exodus Enchanced Edition și un demo de Unreal Engine 5. Începem cu jocul survival-horror a cărui versiune Enhanced vine cu ceva îmbunătățiri vizuale față de ediția Standard și consumă atât de mult încât RTX 4090 a obținut doar 74 de cadre pe secundă la rezoluție 4K. Și tot pe acolo, cu 72FPS avem Lyra, un demo care rulează pe Unreal Engine 5 și scoate în evidență capacitatea motorului grafic de la Epic Games. În ambele cazuri, valoarea 1% Low a fost de 46FPS, ceea ce a scos în evidență o experiență de joc ceva mai limitată din punct de vedere al coerenței cu care se mișcă jocul.

RTX 4090 si DLSS – O relație complicată

Micile neajunsuri ale RTX 4090 sunt bine-motivate. Adică vorbim despre o placă video care rulează la rezoluție 4K unele dintre cele mai solicitante jocuri de pe piață cu tot cu Ray Tracing activat și setat la maxim. Și cu toate asteaoferă cifre impresionante. Iar unde placa în sfârșit părea că și-a găsit adversari pe cinste, am făcut cunoștință cu DLSS 3. Dar până să ajung să vă dau rezultatele obținute după activarea tehnologiei de Super Sampling, vreau să vă explic vreo două chestii pe care eu nu le-am prins din prima.

DLSS este o tehnologie care se pretează mai mult plăcilor video care sunt solicitate la maxim de jocuri. În cazul lui RTX 4090, deși titluri precum Guardians of the Galaxy și Horizon Zero Dawn oferă suport pentru DLSS, placa video era limitată de Ryzen 9 7950X… adică da, cel mai tare procesor de la AMD care face 5.7GHz în modul Turbo, nu este de ajuns pentru matahala asta. Și nici să n-aud comentarii, că niciun 13th Gen de la Intel n-o să fie mai breaz de-atât. În ambele jocuri RTX 4090 a stat undeva pe la 70-75% load, ceea ce este efectiv rușinos pentru producătorii de procesoare. În momentul de față putem spune că chip-ul grafic creat de TSMC și NVIDIA este cam cel mai puternic procesor din lume, în condițiile în care performanța acestuia e limitată de procesoarele desktop actuale. Și chiar dacă știu c-am comparat mere cu suc de portocale, e o metaforă.

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders EditionNVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition

Un lucru e clar aici: cine își cumpără azi un RTX 4090, nu mai are nevoie de placă cel puțin trei-patru ani de-acum înainte. În condițiile în care este limitată de cele mai tari procesoare ale vremii, asta e prima placă video care nu doar că îmbrățișează termenul de future-proof, dar îl definește. Ca să vă faceți o idee, lumea consideră GTX 1080 Ti că fiind cea mai tare lansare din istoria NVIDIA. Și le dau dreptate celor care împărtășesc această idee… dar pe jumătate. GTX 1000 a fost cea mai tare lansare.

La momentul apariției sale, GTX 1080 Ti putea fi împerecheată cu Intel Core i7-8700K, flagship-ul de la acel moment pe segmentul de procesoare desktop. Iar la vremea aceea procesorul crea un bottleneck de vreo 10 procente plăcii video în câteva jocuri la rezoluție FullHD. Adică placă mergea în 90% consum în unele titluri care trăgeau mai tare de procesor. Dar derulăm caseta până în 2022 unde Ryzen 9 7950X reușește să creeze în anumite titluri un bottleneck de 30 de procente plăcii video, iar când RTX 4090 stătea în 70-75% load la 150FPS în Horizon Zero Dawn, efectiv am crezut că e ceva stricat. Când a făcut-o și-n Guardians of the Galaxy, m-a convins. Și aici ajungem la subiectul DLSS.

Inițial metodologia de testare arăta cam așa în capul meu: teste sintetice, teste de jocuri cu Ray Tracing, teste de jocuri cu Ray Tracing și DLSS. Doar că împărțeala de acasă nu se potrivește mereu cu aia din târg și am aflat cu stupoare că activarea DLSS-ului în anumite jocuri nu a avut nici un fel de impact pentru că placa nu era destul de forjată cât să fie nevoie de un boost de performanță. Așa că am rămas cu o mână de jocuri în care DLSS-ul și-a făcut treaba.

Joc Rezoluție Preset DLSS Medie FPS 1% Low
Marvel’s Spider-Man 3840 x 2160 Very High 2 116 71
Metro Exodus Enhanced Edition 3840 x 2160 Extreme 2 113 66

Dar cum vorbim despre o lansare nouă, avem parte și de un DLSS nou, astfel implementarea celor de la NVIDIA a acestei tehnologii a ajuns la versiunea 3. Ce înseamnă asta? Înseamnă că DLSS 3 oferă și mai multe FPS în plus, cu un impact și mai mic de performanță. Asta este posibil datorită noilor nuclee Tensor care sunt și mai bune și mai multe, și a implementării la nivelul jocului. Dar înainte să trecem la titlurile care folosesc noua versiune de Super Sampling, vreau să vă arăt cum s-a comportat RTX 4090 cu DLSS 2.0.

În Spider-Man am înregistrat o creștere de 8-9 procente a valorii medii de FPS, ceea ce înseamnă că de la 107 am urcat la 116. Nu e foarte mare diferență, dar și aici s-a simțit o oarecare limitare din partea procesorului. Impactul e mai mare în Metro, unde activarea DLSS-ului a adus un spor de performanță de 52 de procente, dar ăsta este un titlu care trage foarte mult de placa video și mai puțin de procesor. Aici noile nuclee Tensor și-au etalat mușchii. Dar hai să trecem la DLSS 3, că asta este de fapt crema și aici vedem TOT ce pot aceste nuclee.

Joc Rezoluție Preset DLSS Medie FPS 1% Low
A Plague Tale: Requiem 3840 x 2160 Ultra 3 153 127
Cybepunk 2077 3840 x 2160 Ray-Tracing Ultra 3 140 106
Unreal Engine 5: Lyra 3840 x 2160 Epic 3 175 152

Știți că spuneam că în Cyberpunk 2077 am avut o experiență rușinoasă cu doar 41 de cadre pe secundă în medie? În momentul în care am activat noua variantă de DLSS am urcat la o medie de… țineți-vă… 140FPS. Adică o îmbunătățire de 241%. Da, e calculat corect, chiar asta este diferența. Și dacă vă întrebați cum este posibil, răspunsul meu pentru voi este DLSS Frame Generation. NVIDIA a introdus o nouă șmecherie în cadrul implementării sale de Super Sampling. O șmecherie care funcționează cam așa:

Arhitectura Ada Lovelace include și un așa numit Flow Optimizer. Cu ajutorul acestuia placa calculează fluxul cadrelor pe secundă și determină direcția și viteza la care pixelii se vor deplasa de la cadrul 1 la cadrul 2. Asta înseamnă că inteligența artificială de pe RTX 4000 poate intui ce urmează să se întâmple pe ecran și să randeze cadrele care urmează să îți fie afișate, cu ceva timp înainte de a fi nevoie de ele. În acest fel performanța este practic de trei-patru ori mai mare decât în cazul DLSS 2. Și asta se simte întrucât nu doar Cyberpunk 2077 s-a bucurat de un uplift imens de performanță.

Să luăm alt exemplu, mai bine optimizat de data asta. A Plague Tale: Requiem a obținut 74FPS cu detaliile la maxim, însă odată cu activarea DLSS 3 media asta s-a dublat și a ajuns la 153 de cadre pe secundă. Adică diferența dintre un joc care se mișcă bine și un joc care se mișcă grozav pe un ecran rapid. Și trebuie să vă reamintesc, asta se întâmplă la 4K.

Iar jocurile care folosesc Unreal Engine 5 sunt deja sortite unui viitor “deleseseicios” întrucât am văzut o îmbunătățire de 143% în demo-ul Lyra, care a urcat de la 72FPS la 175FPS după activarea DLSS 3 cu Frame Generation. Deci putem spune că în sfârșit gamingul 4K nu este doar posibil, ci chiar recomandat. Și știți ce? O să fac pe dracu’-n patru să fac rost de un ecran 8K pentru a realiza niște teste reale, nu nebunii d-astea cu numere din trei cifre. Dar ce am învățat din asta? Am învățat că RTX 4000 are tot ce îi trebuie pentru a-ți oferi super experiență de gaming la orice rezoluție, că Cyberpunk 2077 este FOARTE PROST OPTIMIZAT și că nu ai nevoie de o placă video atât de puternică dacă nu îți permiți la pachet cu ea și un TV OLED 4K cu panoul la minim 100Hz.

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders EditionNVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition

RTX 4090 este cea mai tare placă video din istorie, dar de ce?

Ok, deci cam asta a fost performanța oferită de noua placă. Dar haideți să vă mai dau un motiv pentru care chiar cred cu mâna pe inima și pe portofel că seria RTX 4000 și modelul RTX 4090 în special constituie cea mai tare lansare de placă video de la NVIDIA… din istorie. Pentru că reușește toate performanțele astea incredibile fără să treacă de valoarea TGP cu care se laudă. Adică da, nu consumă 850W, nu consumă 600W, ci stă pe la 380-420W în jocuri. Da, da, fizic ar putea trage până aproape de 700W cu toate conexiunile pe ea, dar nu are nevoie de asta. Iar cei care sunt pasionați de overclock, cu atât de mult headroom pentru stabilitatea tensiunii și a frecvențelor, sigur se vor distra de minune cu placa asta după ce-o îmbracă într-un waterblock și-o leagă la un sistem de răcire pe apă serios.

Cât despre răcirea stock am zis că vine cu îmbunătățiri, dar nu m-am așteptat niciodată să înregistrez sub 70 de grade Celsius în teste și jocuri. Bine, temperatura chip-ului grafic a fost de 67 de grade. Temperatura memoriei a înregistrat o valoare maximă de 72 de grade, ceea ce e oleacă mai sus decât chip-ul, dar urmează și vestea aia bombă: Hot Spot Temperature, adică cel mai cald punct de pe placa video nu a sărit de 77 de grade.

/ Valoare
Temperatură (GPU Core) 67°C
Temperatură (Memorie) 72°C
Temperatură (Hot-Spot) 77°C
Consum în gaming 420W (max.)
Consum în teste 360W (max.)

NVIDIA și-a dat lucrarea de doctorat cu placa asta și a livrat ceva ce nu credeam că voi mai vedea vreodată: specificații și performanțe net superioare generației anterioare, consum și temperaturi foarte bune, o răcire incredibilă cu o calitate a construcției cum nu vom vedea de la niciun partener 3rd party și un preț care la finalul zilei, cu tot ce oferă, este chiar corect. Pentru că nu știu dacă v-am spus încă, dar NVIDIA a confirmat prețul pentru România: 9.499 de lei. Ce să mai? Îți mai iei o bere de fericire și rotunjesti prețul la 2.000 de euro.

Dar la 2.000 de euro primești o placă video care este un monstru pe productivitate și îți oferă performanță dublă în randări video, o soluție foarte de viitor pentru gaming la rezoluție 4K și un produs care excelează din toate punctele de vedere. Da, consumă mult față de o placă ieftină, dar nu este una. E mai rece decât multe plăci video din segmentul mid-range doar pentru că este gândită foarte bine și nu-și mai minte clienții privindu-i în ochi. Da, da, visele umede cu RTX 3080 la 600 de euro au fost frumoase, dar prefer realitatea unui RTX 4090 la 2.000 de euro care își recuperează banii după nici două luni de muncă într-un studio care se ocupă de editări video, într-un birou arhitectural unde timpul este o resursă mult mai valoroasă decât banii, ori într-un setup în care oricum o placă video de 2.000 de euroi reprezintă investiția mică pe lângă un OLED 8K de 10.000€ sau alte nebunii d-astea de bogați, că până la urmă există și oameni care au de unde și vor să dea.

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders EditionNVIDIA GeForce RTX 4090 Founders Edition

Chiar a venit Tudor zilele trecute la mine cu o captură de ecran în care un urmăritor de pe Facebook ne întreba dacă merită upgrade-ul de la 3090 Ti la RTX 4090 pentru muncă. Și răspunsul meu pentru întrebarea asta, indiferent din ce domeniu vine, nu are cum să fie altul decât DA! Nu e un upgrade, ci un pas într-o direcție cu totul nouă. Doar imaginați-vă ce înseamnă diferența aia de până la 50% în softuri profesionale într-un domeniu în care trebuie să respecți date limita, iar hardware-ul limitat de până acum îți punea bețe-n roate și te bloca preț de câteva ore bune în care nu puteai decât să speri că nu dă crash.

Iar acest cumul de motive mă face să cred că această cărămidă nu este doar o placă video grozavă, ci este PLACA VIDEO… nu a existat niciodată o lansare care să ofere nivelul ăsta de performanță comparativ cu generația anterioară. Nicio placă video lansată vreodată nu a fost limitată de cel mai puternic procesor de pe piață în halul ăsta. Nicio placă video nu a mai înglobat atât de multe tehnologii adiționale și cu un impact atât de însemnat și cu siguranță nicio placă video de până acum nu a mai venit cu un price-tag de 2.000 de euro; cel puțin nu în segmentul mainstream de piață, prețurile de genul fiind rezervate pentru plăci video profesionale și alte nebunii de acest fel.

NVIDIA GeForce RTX 4090 este pentru mine un benchmark de urmat, un exemplu de “Așa da!” foarte bun și va fi pentru mulți ani de acum înainte un ideal la care vor tânji atât AMD și Intel, adică competiția directă, dar și însăși NVIDIA care trebuie să vină cu ceva și mai tare în doi-trei ani ca să își mențină tempoul. Iar asta va fi a naibii de greu de făcut!

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

shares

Published in Jocuri

ESR
ESR

Electronic Sports Romania

More from JocuriMore posts in Jocuri »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares