Press "Enter" to skip to content

Red Dead Redemption 2 soseşte azi pe Steam

După o scurtă perioadă de exclusivitate pe alte servicii precum Rockstar Games Launcher sau Epic Games Store, iată ca versiunea pentru PC a jocului Red Dead Redemption 2 este pe cale să fie lansată şi prin intermediul Steam. Ediţiile pentru PC sunt disponibile pe Steam la preţuri echivalente cu 59,99€ (Standard Edition), 74,99€ (Special Edition) şi 89,99€ (Ultimate Edition) şi urmează să fie lansate chiar în această seară de 5 decembrie 2019, în jurul orei 20:00 (ora României).

Red Dead Redemption 2 pentru PC include îmbunătăţiri semnifiticative la nivel vizual, cum ar fi distanţele de vizualizare mult crescute, iluminare globală şi ambient occlusion de calitate mai bună, urme prin zăpadă mai bine definite, reflexii îmbunătăţite, umbre de rezoluţii mai mari, definiţia copacilor îmbunătăţită graţie tehnologiei tessellation, precum şi iarbă şi blană mult mai detaliate. Versiunea pentru PC oferă şi suport pentru HDR (High Dynamic Range), dar şi pentru monitoarele 4K (sau mai mari), pentru cele widescreen, pentru configuraţiile multi-monitor, framerate crescut şi multe altele.

Aici puteţi găsi mai multe detalii despre noutăţile incluse în Red Dead Redemption 2 pentru PC, iar aici sunt disponibile cerinţele de sistem ale jocului. Să sperăm că varianta pentru Steam a jocului va include şi update-uri noi, ce vor elimina problemele de stabilitate prezente până acum în joc.

Red Dead Redemption 2 pentru Steam va fi lansat în această seară, pe 5 decembrie 2019. Versiunea pentru PC este deja disponibilă prin intermediul altor servicii de distribuţie digitală precum Epic Games Store sau Rockstar Games Launcher,  iar Red Dead Redemption 2 poate fi găsit şi pe consolele PlayStation 4 şi Xbox One.

Articol preluat de pe go4it.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares