Press "Enter" to skip to content

Microsoft nu vrea VR pentru Xbox Scarlett

Acum că Half-Life Alyx a făcut Valve Index să fie cel mai cumpărat lucru de pe Steam, lumea se întreabă dacă următoarea generație de console va primi sau nu suport pentru VR. Bine, Playstation clar va avea, dar Xbox Scarlett?

Conform lui Phil Spencer, căpetenia diviziei Xbox, VR nu este în plan. De ce? Phil în sine susține că, personal, crede că VR este o experiență izolatoare, în timp ce el vede gaming-ul ca fiind o experiență comună. Așa că cele două viziuni se bat cap în cap. De asemenea, clienții nu cer VR, iar Microsoft este în afacerea de a oferi clienților ceea ce vor.

Pauză aici pentru râs.

Știu că în acest moment v-a trecut prin minte acea perioadă glorioasă de când a fost lansat Xbox One, iar compania băga pe gâtul tuturor un Kinect semi-funcțional și o conexiune obligatorie la internet. Totuși, de când a pierdut cursa pentru generația curentă de console, Microsoft chiar a revenit la a ține cont de preferințele publicului, ducând la îmbunătățiri considerabile ale serviciilor sale și la abandonarea ideilor proaste. Adică, a pus până și Gears of War 5 pe Steam, care la 2 luni după lansare este disponibil la jumătate de preț.

Desigur, în același timp mai este și o mică problemă. Dacă ar fi să întrebi lumea, probabil ar spune că vrea cai mai rapizi în loc de mașini. Ce vreau să spun este că nu te poți baza pe ce vrea în general masa amorfă a demograficii. La un moment toată lumea a vrut jocuri open world, zombie, battle royale și survival-crafting, ceea ce ne-a adus numeroase dureri de cap. Nu de alta, dar Wii a dovedit că vreo sută de milioane de oameni au „vrut” motion control, deși nu au cerut motion control până când l-au avut în față.

Ce vreau să spun este că prin 2023 ne paște un KinectVR.

[Eurogamer]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares